Mişcarea Houthi a transmis că „paşii unilaterali făcuţi arată determinarea de implementare a unui acord şi obţinerea păcii”.
Rebelii houthi din Yemen au anunţat sâmbătă că au început retragerea din trei porturi-cheie ale ţării, in conformitate cu un acord semnat în decembrie la Stockholm. Decizia rebelilor este un prim pas pentru dezamorsarea conflictului din Yemen, care a început acum patru ani, notează analiştii.
Misiunea ONU în Yemen va monitoriza retragerea rebelilor, potrivit unui comunicat al Naţiunilor Unite, care precizează că acest prim pas trebuie urmat de „acţiuni asumate, transparente şi susţinute ale celor două părţi pentru îndeplinirea obligaţiilor ce le revin”.
Organizaţiile umanitare au făcut în repetate rânduri apel la cele două părţi să înceteze luptele în zona portului Hodeida, cel mai mare din ţară, pentru ca acesta să poată fi utilizat pentru livrarea de ajutoare umanitare populaţiei. Aproximativ zece milioane de persoane din Yemen depind de ajutorul umanitar oferit de Programul Alimentar Mondial, o agenţie a ONU.