Recep Erdogan a început noul mandat de preşedinte al Turciei

Recep Tayyip Erdogan a depus, luni, jurământul de învestitură într-un nou mandat de preşedinte al Turciei, cu prerogative sporite, conferite de sistemul prezidenţial, informează site-ul agenţiei Reuters.

Urmărește
441 afișări
Imaginea articolului Recep Erdogan a început noul mandat de preşedinte al Turciei

Recep Erdogan a început noul mandat de preşedinte al Turciei

Recep Erdogan, care conduce Turcia de 15 ani în calităţile de prim-ministru şi preşedinte, a afirmat că noul sistem prezidenţial este esenţial pentru stimularea creşterii economice.

Funcţia de prim-ministru a fost desfiinţată prin modificarea Constituţiei Turciei, astfel că Recep Erdogan este preşedinte executiv cu puteri depline.

Înaintea începerii noului mandat, Recep Tayyip Erdogan a dispus destituirea a peste 18.000 de angajaţi din sistemul public, inclusiv agenţi de poliţie, militari şi profesori universitari, potrivit unui decret emis duminică. Douăsprezece organizaţii nonguvernamentale, trei publicaţii şi un post de televiziune vor fi închise.

Autorităţile turce au arestat sau au destituit zeci de mii de persoane, în principal militari, jurnalişti, magistraţi şi profesori universitari, sub acuzaţia de implicare în tentativa de lovitură de stat din iulie 2016 sau de susţinere acordată mişcării clericului Fethullah Gülen. Disidentul turc aflat în SUA a negat orice implicare în complotul militar. Cazul lui generează tensiuni în relaţiile dintre Ankara şi Washington, iar situaţia s-a deteriorat din cauza susţinerii acordate de SUA unor grupuri insurgente kurde din Siria şi a hotărârii Turciei de a cumpăra sisteme antiaeriene din Rusia.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici