- Home
- Externe
- SIMFEROPOL, (16.03.2014, 20:13)
- Valentin Vidu - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
REFERENDUMUL din Crimeea: Peste 95% dintre votanţi AU APROBAT alipirea Crimeei la Rusia - rezultate oficiale preliminare. Premierul separatist al Crimeei: Luni cerem oficial alipirea la Federaţia Rusă
Locuitorii din Crimeea au plebiscitat duminică, cu 93% din voturile exprimate, alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, într-un scrutin care a relevat atât o ruptură profundă între ruşi şi occidentali, cât şi apetitul separatiştilor din estul Ucrainei, relatează AFP. Crimeea va solicita oficial, luni, alipirea sa la Rusia, a anunţat duminică seara premierul separatist Serghei Aksionov pe contul său de Twitter.
Urmărește
6218 afișări
REFERENDUMUL din Crimeea: Peste 95% dintre votanţi AU APROBAT alipirea Crimeei la Rusia - rezultate oficiale preliminare. Premierul separatist al Crimeei: Luni cerem oficial alipirea la Federaţia Rusă (Imagine: Shutterstock)
UPDATE 22:50 Peste 95% dintre votanţi au aprobat alipirea Crimeei la Rusia - rezultate oficiale preliminare
Peste 95% dintre votanţi au aprobat alipirea peninsulei separatiste ucrainene Crimeea la Rusia, potrivit primelor rezultate preliminare oficiale, relatează AFP.
"95,5% au votat pentru alipirea Crimeei la Rusia", a anunţat preşedintele Comisiei electorale locale, Mihailo Malîşev.
UPDATE 21:40 Crimeea va solicita luni alipirea la Rusia, anunţă premierul separatist
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: Biden permite Ucrainei să atace Rusia cu rachete americane cu rază lungă ATACMS
-
Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace
-
Războiul din Ucraina, ziua 998. Rusia lansează un atac masiv cu rachete şi drone asupra Ucrainei / Marş al opoziţiei ruse organizat la Berlin / Biden dă undă verde Ucrainei de a folosi rachete ATACMS în interiorul Rusiei
-
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Crimeea va solicita oficial, luni, alipirea sa la Rusia, a anunţat duminică seara premierul separatist Serghei Aksionov pe contul său de Twitter, relatează AFP.
"Parlamentul Crimeei se va reuni luni în sesiune extraordinară pentru a adopta o candidatură oficială la integrarea cu Federaţia Rusă", a anunţat Aksionov.
O delegaţie oficială a Parlamentului se va duce în aceeaşi zi în Rusia, a adăugat el, fără să ofere mai multe detalii despre vizită.
"Vrem să mergem înainte cât mai repede posibil, dar cu respectarea tuturor procedurilor legale", a mai anunţat premierul prorus.
UPDATE 20:23 Premierul separatist al Crimeei salută o decizie "istorică"
Premierul separatist al Crimeei salută o decizie "istorică", duminică, în urma referendumului privind alipirea la Rusia, transmite AFP.
"Mulţumesc tuturor celor care au participat la referendum şi au optat. Astăzi (duminică) am luat o decizie foarte importantă care va intra în istorie", a declarat Aksionov într-un mesaj postat pe contul său de Twitter.
Citeşte şi:
REACŢII internaţionale la rezultatul REFERENDUMULUI din Crimeea: Washingtonul "respinge" referendumul. Hague: Referendumul este o farsă. Fabius: Este ilegal
UPDATE 20:13 Locuitorii Crimeei au aprobat cu 93% din voturi alipirea la Rusia - exit-poll
Locuitorii din Crimeea au plebiscitat duminică, cu 93% din voturile exprimate, alipirea peninsulei ucrainene la Rusia, potrivit unui sondaj efectuat la ieşirea de la urne, într-un scrutin care a relevat atât o ruptură profundă între ruşi şi occidentali, cât şi apetitul separatiştilor din estul Ucrainei, relatează AFP.
"93% dintre locuitorii Crimeei s-au pronunţat pentru alipirea la Rusia, (iar) 7% s-au pronunţat pentru un statut autonom al Crimeei în cadrul Ucrainei", potrivit acestui sondaj difuzat de autorităţile separatiste din Crimeea.
La Washington, Casa Albă a anunţat imediat că nu recunoaşte acest plebiscit, a denunţat acţiunile Rusiei şi a ameninţat-o că va suporta "costurile" acestor acţiuni.
Refrendumul, prezentat ca un exerciţiu de democraţie populară de către autorităţile separatiste şi Moscova, s-a desfăşurat în prezenţa a mii de militari ruşi care deţin controlul asupra regiunii, de două săptămâni, împreună cu miliţii separatiste.
La Sevastopol, steagul tricolor al Rusiei flutura, cu mult înainte de acest sondaj, pe cerul portului istoric al Flotei ruse la Marea Neagră.
"Rusia va respecta opţiunea locutorilor Crimeei", a asigurat-o Vladimir Putin pe Angela Merkel, cancelarul Germaniei, reafirmând totodată că referendumul respectă "total" dreptul internaţional.
Uniunea Europeană a avertizat, la rândul ei, că îşi va pune în aplicare ameninţările încă de luni, stabilind o listă cu oficiali ruşi şi ucraineni proruşi vizaţi de sancţiuni.
UPDATE 17:10 Manifestanţi proruşi au pătruns în sediile parchetului şi SBU din Doneţk
Manifestanţi proruşi au pătruns duminică în sediile parchetului şi serviciilor speciale (SBU) din Doneţk, un oraş rusofon situat în estul Ucrainei, la finalul unei manifestaţii pentru alipirea la Rusia, relatează AFP.
Manifestanţi au luat cu asalt cele două clădiri, practic fără să întâmpine vreo rezistenţă din partea forţelor de ordine.
Ei reclamă eliberarea liderului lor, "guvernatorul" autoproclamat Pavlo Gubarev.
UPDATE 16:15 Nereguli constatate în cursul referendumului din Crimeea
Nereguli au fost constatate duminică în Crimeea, după câteva ore de la începerea procesului votării într-un referendum privind alipirea peninsulei la Rusia, relatează AFP.
La Sevastopol, câteva zeci de alegători au fost văzuţi de către un jurnalist AFP începând să introducă buletine în urne cu o jumătate de oră înainte de deschiderea oficială a scrutinului, la ora locală 8.00 (8.00, ora României).
În unele secţii de votare, jurnalişti, inclusiv de la AFP, au fost împiedicaţi să pătrundă în incintă, în pofida acreditărilor emise de către autorităţile separatiste locale.
În centrul capitalei provinciei, Simferopol, campania în favoarea unui vot prorus a continuat neîntrerupt, contrar prevederilor legii electorale. Repetiţii ale unor spectacole în vederea sărbătoririi victoriei aşteptate a taberei "da" pentru Rusia continuau, spre exemplu, în Piaţa Lenin, în centrul oraşului.
Mihailo Malişev, preşedintele Comitetului de organizare a referendumului, a dezminţit informaţii potrivit cărora cetăţeni ruşi din Rusia ar fi fost autorizaţi să voteze. El a dat asigurări că doar cetăţeni ucraineni sunt autorizaţi să se pronunţe.
Într-o secţie de votare de la Bahcisarai, la aproximativ 30 de kilometri sud de Simferopol, un pensionar care deţine un paşaport rusesc şi care locuieşte în oraş de mai mulţi ani nu a fost autorizat să voteze, a constatat un jurnalist AFP.
Potrivit lui Malişev, până duminică la prânz nu a avut loc vreun incident care să necesite intervenţia poliţiei.
UPDATE 15:45 Putin i-a spus lui Merkel că Rusia va respecta rezultatul referendumului din Crimeea
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a transmis telefonic cancelarului german Angela Merkel că Rusia va respecta rezultatul referendumului din Crimeea, în curs duminică, privind alipirea regiunii ucrainene la Rusia, a anunţat Kremlinul, relatează AFP.
"El a subliniat că Rusia va respecta opţiunea locuitorilor din Crimeea", afirmă Kremlinul într-un comunicat, precizând că această conversaţie telefonică a fost purtată la solicitatea Germaniei.
"Vladimir Putin a remarcat că voinţa populaţiei peninsulei este exprimată cu respectarea totală a normelor dreptului internaţional, în special a articolului 1 al Cartei ONU, care afirmă principiul egalităţii şi dreptul la autodeterminare al popoarelor", se arată în comunicat.
Un milion şi jumătate de alegători din Peninsula ucraineană Crimeea votează duminică pentru alipirea acesteia la Rusia, într-un referendum denunţat de către occidentali dar susţinut de către Moscova şi al cărui rezultat nu ridică vreo îndoială.
"Preşedintele rus şi-a exprimat îngrijorarea faţă de tensiuni în estul şi sud-estul Ucrainei, intensificate de către grupări radicale cu complicitatea autorităţilor de la Kiev", adaugă Kremlinul.
"Un schimb constructiv de opinii a avut loc pe tema unei posibile trimiteri în Ucraina a unei misiuni masive OSCE pentru a observa situaţia", a adăugat Kremmlinul.
Mobilizarea unor trupe ruseşti la frontiere, invocând exerciţii militare, dublată de discursuri, la Moscova, despre necesitatea "protejării" comunităţilor rusofone provoacă temeri multor ucraineni, convinşi, în pofida dezminţirilor diplomaţiei ruse, că armata rusă va trimite trupe în estul şi sud-estul Ucrainei.
Pe de altă parte, secretarul de Stat american John Kerry l-a sunat pe ministrul rus de Externe Serghei Lavrov. Acesta a "confirmat poziţia de principiu a părţii ruse cu privire la referendumul în curs în Crimeea".
De asemenea, Lavrov a "cerut Washingtonului să-şi folosească influenţa asupra autorităţilor actuale de la Kiev pentru a le determina să adopte măsuri eficiente menite să pună capăt (...) arbitrariului faţă de populaţia rusă", se precizează în comunicat.
"John Kerry a asigurat că Washingtonul adoptă deja măsuri indispensabile şi şi-a exprimat speranţa ca acestea să dea, în curând, rezultate pozitive", potrivit aceleiaşi surse.
UPDATE 14:22 - Crimeea votează masiv pentru alipirea sa la Rusia
Locuitorii peninsulei ucrainene Crimeea votau masiv duminică pentru alipirea peninsulei la Rusia, autorităţile separatiste preconizând deja o rată record de participare.
Referendumul, denunţat de Kiev şi Occident, se desfăşoară în prezenţa trupelor ruse care deţin controlul asupra regiunii de două săptămâni, alături de miliţii separatiste.
La Sevastopol, un oraş istoric care găzduiesşte Flota rusă la Marea Neagră de peste 200 de ani, alegătorii s-au precipitat masiv la urne încă de duminică dimineaţa. Într-o secţie de votare instalată într-un centru de afaceri şi cultural, votul a început înainte de deschiderea oficială a referendumului. Ulterior, 65 de alegători au votat în decurs de jumătate de oră, a constatat un jurnalist AFP.
La Bahcisarai, "capitala" comunităţii musulmane tătare din Crimeea, ai cărei lideri au îndemnat la boicotarea consultărilor, tătarii au rămas în casă. Doar ucraineni de origine rusă votau cu entuziasm, încântaţi să scape cât mai repede de paşaportul ucrainean şi sperând să trăiească mai bine cu subvenţii de la Moscova.
În alte secţii de votare de la Sevastopol şi Simferopol, capitala peninsulei separatiste, jurnalişti, inclusiv AFP, au fost împiedicaţi să pătrundă în incintă, în unele cazuri.
- Începe o nouă eră
"Este un moment istoric, toată lumea va fi fericită", a declarat pentru presă "premierul" prorus al Crimeei Serghii Aksionov, după ce a votat la Simferopol. "Începe o nouă eră", a continuat el, în timp ce un bărbat care agita un steag ucrainean era împins de către gărzi. "Vom sărbători în această (duminică) seara", a conchis Aksionov, sigur de victoria sa.
În contextul în care trupe ruse şi miliţii ruse sunt mobilizate în Crimeea, locuitorii acestei regiuni din sudul Ucrainei sunt invitaţi să aleagă între integrarea în Federaţia Rusă şi o autonomie mai largă în interiorul Ucrainei.
La Sevastopol, Aleftina Klimova, născută în Rusia, nu a putut să doarmă. "Mă aşteptam ca Statele Unite, Franţa, ei, toţi, să fie împotrivă. Mă temeam pentru (preşedintele rus Vladimir) Putin. Dar a ştiut să reziste. Nu am dormit toată noaptea, am aşteptat acest moment şi totul merge cum voiam", a continuat ea.
Într-o peninsulă cu o populaţie majoritară rusofonă, alipită în 1954, în urma deciziei lui Nikita Hruşciov, unei Ucraine care le-a părut întotdeauna îndepărtată multor locuitori, o largă majoritate se va pronunţa cu siguranţă în favoarea unei uniuni oficiale cu Federaţia Rusă, cu atât mai mult cu cât minorităţile ucraineană şi tătară, care reprezintă 37% din populaţie, au îndemnat la boicot.
Un ultim îndemn la boicotare a fost lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică de către preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov. Denunţând, într-un comunicat, un "pretins referendum pe care pseudo-puterea marionetă din Crimeea îl organizează sub controlul trupelor ruse", Turcinov a declarat că rezultatele acestuia "nu reflectă sentimentele adevărate ale populaţiei" din Crimeea.
Întrebarea care le este adresată le permite alegătorilor să aleagă între "reunificarea cu Rusia ca membră a Federaţiei Ruse" sau revenirea la un statut datând din 1992, niciodată aplicat, de autonomie lărgită faţă de Kiev.
- "Aşteptat de ani de zile"
La Bahcisarai, principalul oraş al comunităţii musulmane tătare din Crimeea, ai cărei lideri au îndemnat la boicotarea referendumului, reporteri au constatat că doar ucraineni de origine rusă veneau să voteze.
"Am aşteptat acest moment de ani de zile", a declarat Ivan Konstantinovici, în vârstă de aproximativ 70 de ani, care şi-a ridicat braţele în semn de victorie după ce a votat la Bahcisarai.
"Toată lumea va vota pentru Rusia", a spus el.
Într-o peninsulă cu o populaţie majoritară rusofonă, alipită în 1954, în urma deciziei lui Nikita Hruşciov, unei Ucraine care le-a părut întotdeauna îndepărtată multor locuitori, o largă majoritate se va pronunţa cu siguranţă în favoarea unei uniuni oficiale cu Federaţia Rusă, cu atât mai mult cu cât minorităţile ucraineană şi tătară, care reprezintă 37% din populaţie, au îndemnat la boicot.
Un ultim îndemn la boicotare a fost lansat în noaptea de sâmbătă spre duminică de către preşedintele interimar ucrainean Oleksandr Turcinov. Denunţând, într-un comunicat, un "pretins referendum pe care pseudo-puterea marionetă din Crimeea îl organizează sub controlul trupelor ruse", Turcinov a declarat că rezultatele acestuia "nu reflectă sentimentele adevărate ale populaţiei" din Crimeea.
"Kremlinul avea nevoie de ea pentru a-şi introduce în mod oficial forţele armate pe teritoriul nostru şi pentru a începe un război care va ruina vieţi omeneşti şi perspectivele economice ale Crimeei", a adăugat el.
Întrebarea care le este adresată le permite alegătorilor să aleagă între "reunificarea cu Rusia ca membră a Federaţiei Ruse" sau revenirea la un statut datând din 1992, niciodată aplicat, de autonomie lărgită faţă de Kiev.
- Blindate şi lansatoare de rachete ruseşti
Şeful diplomaţiei germane Frank-Walter Steinmeier a denunţat o situaţie "extrem de periculoasă", promiţând un "răspuns" luni din partea Uniunii Europene (UE), în cazul în care Rusia nu renunţă la planurile sale în ultimul moment.
"Nu căutăm această confruntare. Dar dacă Rusia nu face un pas înapoi în ultimul moment, miniştrii de Externe UE vor da un răspuns potrivit luni", a subliniat el citat de ediţiile de duminică ale unor publicaţii germane.
Autorităţile secesioniste au ajuns la putere, la Simferopol, după destituirea, la Kiev, pe 22 februarie, a preşedintelui prorus Viktor Ianukovici, şi în urma unei lovituri în forţă organizate de către civili proruşi înarmaţi şi mii de militari ruşi.
Veniţi de la baza navală de la Sevastopol, situată în sudul extrem al peninsulei, închiriată de către Ucraina Flotei ruse la Marea Neagră, apoi avansând în Crimeea în coloane de blindate provenind de pe teritoriul rus, ei asediază, în baze militare şi instalaţii strategice din peninsulă, militari ucraineni rămaşi credincioşi autorităţilor de la Kiev.
Vicepremierul ucrainean Vitali Iarema a declarat că se teme de o invazie a Ucrainei continentale, afirmând duminică, într-un inerviu, că lansatoare de rachete multiple de tip Grad au fost instalate în Crimeea, în apropiere de frontiera cu regiunea Herson, în sudul Ucrainei.
- Criză diplomatică
Înfruntarea dintre Moscova şi Washington s-a transformat în cea mai rea criză diplomatică între ruşi şi occidentali de la prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice, în 1991, şi ar putea să afecteze pe termen lung relaţiile dintre marile puteri.
În afară de viitorul Crimeei în cadrul Ucrainei sau Rusiei, criza a relevat separatismul din bastioanele rusofone şi industriale situate în estul ţării. Mobilizarea de trupe ruseşti la frontiere, invocând exerciţii militare, dublată de discursuri, la Moscova, despre necesitatea "protejării" comunităţilor rusofone provoacă temeri multor ucraineni, care sunt convinşi, în pofida dezminţirilor diplomaţiei ruse, că armata rusă va invada Kievul.
Rezultate preliminare urmează să fie anunţate după închiderea secţiilor de votare, la ora locală 20.00 (20.00, ora României). Însă, la Sevastopol, steaguri ruseşti erau deja distribuite pe străzi. La Simferopol, anunţul "Suntem în Rusia" era proiectat pe o clădire oficială.
Rezultatele definitive sunt aşteptate luni dimineaţa.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Oradea este noul oraș-vedetă al României. Ce a contribuit la dezvoltarea sa și cum a ajuns în „Cities of Tomorrow”
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Peste 10.000 de absolvenți de Medicină susțin astăzi Examenul de Rezidențiat. Ce specializări au cele mai multe posturi scoase la concurs
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Ce afaceri are în România stră-strănepotul marelui poet Mihai Eminescu. El se ocupă de o afacere de familie, cu o tradiţie care datează din anii 1800
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gabriela Lucuțar a postat un VIDEO cu Silviu Prigoană, după înmormântarea lui. S-a viralizat rapid!
CANCAN.RO
Prognoza Accuweather actualizată iarnă 2024/2025: Când ninge în București – în decembrie, ianuarie și februarie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:15
NEWS ALERT Joe Biden permite Ucrainei să folosească rachetele americane cu rază lungă de acţiune în interiorul Rusiei / Unde ar putea lovi Ucraina / Le Figaro: Undă verde pentru Ucraina şi din partea Franţei şi Marii Britanii
-
ieri, 22:09
Emmanuel Macron spune că atacurile asupra Ucrainei arată că Putin nu vrea pace