Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, descendent al împăratului Carol cel Mare şi înrudit cu familia regală a României

Charles al III-lea, actualul monarh al Marii Britanii, ar putea avea strămoşi scandinavi, francezi, maghiari şi germani.

Urmărește
2481 afișări
Imaginea articolului Regele Charles al III-lea al Marii Britanii, descendent al împăratului Carol cel Mare şi înrudit cu familia regală a României

Sursa Foto - Wikipedia Commons

 

Charles al III-lea, descendent al lui Carol cel Mare?

Carol cel Mare (747-814), considerat tatăl Europei, este fondator al dinastiei carolingiene, rege al francilor, al lombarzilor şi împărat al romanilor.

Este, de asemenea, considerat părintele multor case regale din Europa, de la dinastia Capeţiană din Regatul Franţei şi dinastia Otoniană din Sfântul Imperiu Roman, la Casa de Luxemburg, Casa de Ivrea, Casa de Habsburg, dar şi pentru Casa de Normandia care a ajuns la putere în Anglia în anul 1066. 

Rollo vikingul, ce provenea din Danemarca (ori din Norvegia) de azi, s-ar fi căsătorit cu Gisela, fiica regelui Carol al III-lea cel Simplu al Franciei de Vest după ce acesta s-a convertit la creştinism în anul 911. Tatăl lui Carol al III-lea cel Simplu a fost regele Ludovic Bâlbâitorul, tatăl lui Ludovic a fost Carol cel Pleşuv, apoi Ludovic al II-lea al Italiei, Lothar I, Ludovic cel Pios, iar acesta a fost fiul împăratului Carol cel Mare. 

Unii istorici sunt sceptici şi consideră că acest mariaj ar fi o legendă, ba chiar spun că Gisela n-ar fi existat ca persoană, iar soţia reală a lui Rollo ar fi fost Popa din Bayeux, fiica unui conte. 

Rollo, devenit Duce al Normandiei,  şi cu Gisela, l-ar fi născut pe William Spadă Lungă, care a devenit conte de Rouen, iar fiul său a fost Richard I de Rouen, urmat de Richard al II-lea, Duce al Normandiei, urmat de Richard al III-lea care a fost detronat de fratele său, Robert I.

Robert I al Normandiei a fost tatăl lui William I Bastardul, care a devenit cunoscut drept William Cuceritorul după ce a invadat şi cucerit Anglia, fiind încoronat ca rege în anul 1066. 

Chiar dacă mariajul dintre Rollo şi Gisela ar fi un mit medieval, regele Charles al III-lea tot este descendent indirect al lui Carol cel Mare. 

Unul dintre strămoşii săi, regele Henric al III-lea Plantagenetul, era fiul regelui Ioan Fără de Ţară (care era fiul regelui Henric al II-lea Plantagenetul, ce s-a căsătorit cu prinţesa franceză Eleanor de Aquitania).

Regele Ioan Fără de Ţară s-a căsătorit cu contesa franceză Isabella de Angoulême, care era fiica contelui Aymer şi al nobilei Alice de Courtenay, care era la rândul ei fiica lui Petru I de Courtenay,  al şaselea fiu al lui Ludovic al VI-lea al Franţei. 

Ludovic al VI-lea al Franţei a fost stră-stră-strănepotul direct al regelui Hugo Capet, fondatorul dinastiei capeţiene. 

Hugo Capet, fiul lui Hugh cel Mare, a fost nepotul reginei consoarte Beatrice de Vermandois. Beatrice a fost fiica contelui Herbert I. Herbert I a fost fiul lui Pepin, conte de Vermandois. 

Pepin de Vermandois a fost fiul regelui Bernard al Italiei. Regele Bernard al Italiei a fost fiul regelui Pepin Carloman al Italiei, regele lombarzilor. 

Pepin Carloman al Italiei a fost cel de-al doilea fiu al împăratului Carol cel Mare. 

Iată, aşadar, dovada incontestabilă că monarhul Marii Britanii este descendent al împăratului Carol cel Mare, prin regele Pepin al Italiei> regele Hugo Capet al Franţei>contesa Isabella de  Angoulême, consoarta regelui Ioan Fără de Ţară Plantagenetul> regele Henric al III-lea Plantagenetul> Regele Edward al III-lea Plantagenetul> John de Gaunt, Duce de Lancaster> John Beaufort, primul conte de Somerset> Joan Beaufort, regina Scoţiei> James I, regele Scoţiei> James al VI-lea al Scoţiei, devenit James I al Angliei>Elizabeth Stuart, regina Boemiei> Sofia din Hanovra> regele George I cel Mare al Marii Britanii > Prinţul Edward, Duce de Kent şi Strathearn, fiul regelui britanic George al III-lea, care a fost tatăl reginei Victoria a Marii Britanii, bunica regelui George al V-lea > George al V-lea, tatăl regelui George al VI-lea, care a fost tatăl reginei Elizabeth a II-a, mama actualului monarh al Marii Britanii. 

 

Carol Quintul şi Carol I, strămoşi germani îndepărtaţi? 

Despre Carol Quintul (1500-1558), născut în Flandra (Olanda de azi), fiul lui Filip I, regele Castiliei, şi nepotul împăratului Maimilian I al Sfântului Imperiu Roman, s-ar putea spune că a fost un al doilea Carol cel Mare al Europei. El a fost Împărat şi Arhiduce al Austriei, Rege al Spaniei, Duce de Burgundia şi Lord al Ţărilor de Jos. Spania, la aceea vreme, colonizase Mexicul, Caraibele, Peru şi Columbia, având un vast imperiu. 

Carol provenea din Casa de Habsburg, o familie nobiliară fondată în secolul al X-lea de Guntram cel Bogat. 

În 1519 a fost încoronat ca Împărat al Sfântului Imperiu Roman, Rege al Germaniei şi Rege al Italiei. 

Fiul său, Filip al II-lea, a devenit Rege al Spaniei din 1556, dar cu doi ani înainte, a fost încoronat ca Rege al Angliei şi Irlandei, fiind căsătorit cu Maria I Tudor a Angliei. Problema este că Maria I Tudor, cunoscută şi ca Maria cea Sângeroasă,a murit fără urmaşi. 

Însă mai există un Carol german  care ar putea fi înrudit cu actualul monarh britanic, ceea ce ar putea fi motivul pentru care actualul monarh este foarte ataşat de Transilvania. 

Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, care a devenit regele României în 1881, se trage dintr-o familie nobiliară care a fost fondată din secolul al XI-lea de către Burkhard I, Lord de Zollern. Carol, fiul prinţului Karl Anton, avea un frate, prinţul Leopold. 

Fiul lui Leopold şi nepotul regelui Carol I, Ferdinand, a devenit regele României în 1914 şi s-a căsătorit cu Maria Alexandra Victoria de Edinburgh, fiica ducelui Alfred, Duce de Saxa-Coburg şi Gotha, şi nepoata reginei Victoria a Marii Britanii şi a prinţului consort, Albert de Saxa-Coburg şi Gotha. 

Stră-stră-străbunica regelui Charles al III-lea era o contesă maghiară născută în Transilvania 

Contesa Claudine Rhédey von Kis-Rhéde, născută în 1812, în oraşul Sângeorgiu de Pădure din actualul judeţ al Mureşului şi care făcea parte din Marele Principat al Transilvaniei, a fost a fost stră-străbunica reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii.

Ea a fost soţia ducelui Alexandru de Württemberg. Cei doi i-au dat naştere lui  Francis, Duce de Teck, care a fost tatăl Mariei de Teck, regina consoartă a monarhului britanic George V ce a condus Imperiul Britanic pe durata Primului Război Mondial. 

Regele George al V-lea a fost tatăl regelui Edward al VIII-lea (care a abdicat) şi al regelui George al VI-lea.

George al V-lea a fost tatăl reginei Elizabeth a II-a şi bunicul regelui Charles al III-lea. 

 

 

  

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici