Regimul sirian pregătea atacuri cu arme chimice în noiembrie, planul fiind dejucat de Israel

Regimul din Siria pregătea, la sfârşitul lunii noiembrie 2012, un atac cu arme chimice, dar planul a fost dejucat de serviciile de spionaj israeliene, care au transmis informaţiile Statelor Unite, afirmă surse citate de presa israeliană şi americană.

Urmărește
313 afișări
Imaginea articolului Regimul sirian pregătea atacuri cu arme chimice în noiembrie, planul fiind dejucat de Israel

Regimul sirian pregătea atacuri cu arme chimice în noiembrie, planul fiind dejucat de Israel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit New York Times, în ultimele zile ale lunii noiembrie, comandanţi militari israelieni au luat legătura cu Pentagonul pentru a transmite că trupele siriene pregăteau arme chimice la două depozite de armament, fiind vorba, cel mai probabil, de gaz sarin în dispozitive de 225 de kilograme care urmau să fie lansate din avioane împotriva insurgenţilor.

În câteva ore, preşedintele Barack Obama a fost informat că armele fuseseră încărcate în vehicule care urmau să le transporte la baze aeriene.

Statele Unite, prin vocea secretarului de Stat Hillary Clinton, au lansat imediat un semnal de alarmă privind presupusele intenţii ale preşedintelui Bashar al-Assad, liderul regimului din Siria, ţară care se confruntă, de aproape doi ani, cu revolte reprimate violent care au degenerat într-un conflict civil soldat, potrivit ONU, cu aproximativ 60.000 de morţi.

Statele Unite, Uniunea Europeană, ţările arabe, Rusia, China, Irakul şi Turcia au transmis, de atunci, avertismente repetate regimului de la Damasc, somându-l să nu utilizeze arme chimice, considerate arme de distrugere în masă şi interzise de reglementările internaţionale.

"Cred că ruşii au înţeles că o astfel de situaţie ar fi forţat Statele Unite să intervină în Siria", afirmă un oficial din cadrul Pentagonului, conform site-ului de ştiri israelian Ynetnews.

În cursul lunii decembrie, opoziţia siriană a semnalat cel puţin două incidente în care armata siriană ar fi utilizat arme chimice, dar informaţiile nu au fost confirmate din alte surse. Regimul de la Damasc a dat asigurări că nu va folosi niciodată arme chimice într-o situaţie conflictuală internă.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici