Reţeaua teroristă Stat Islamic ar trebui cooptată la negocieri, afirmă un politician britanic

Reţeaua teroristă Stat Islamic, care ocupă teritorii în principal în Siria şi Irak, ar trebui cooptată pentru negocieri în scopul soluţionării conflictului din Orientul Mijlociu, afirmă Owen Smith, candidat pentru postul de preşedinte al Partidului Laburist britanic, informează ziarul The Guardian.

Urmărește
9739 afișări
Imaginea articolului Reţeaua teroristă Stat Islamic ar trebui cooptată la negocieri, afirmă un politician britanic

Reţeaua teroristă Stat Islamic ar trebui cooptată la negocieri, afirmă un politician britanic

Întrebat în timpul unei dezbateri televizate dacă organizaţia fundamentalistă sunnită ar trebui să participe la negocieri de pace în Orientul Mijlociu, Owen Smith a declarat că trebuie implicaţi "toţi actorii" beligeranţi.

"Eu am participat timp de trei ani la procesul de pace din Irlanda de Nord, am fost parte a echipei de negociatori britanici (...). Opinia mea este că, în final, toate soluţiile la crizele internaţionale sunt obţinute prin dialog, astfel că, dacă va fi să încercăm să găsim o soluţie, trebuie implicaţi toţi actorii beligeranţi. Dar, în acest moment, reţeaua teroristă Stat Islamic nu este interesată de negocieri. La un anumit moment, pentru a rezolva această criză, va trebui să aducem toate părţile la masa negocierilor", a afirmat Owen Smith, care cere demisia liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, şi va concura într-un vot de contestare.

Ulterior, pe fondul criticilor, Smith a nuanţat: "Înainte de organizarea negocierilor, organizaţia teroristă Stat Islamic trebuie să renunţe la violenţe, să înceteze toate actele teroriste şi să se asume un angajament pentru găsirea unei soluţii politice".

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici