Rolls-Royce ar putea organiza o serie masivă de disponibilizări

Rolls-Royce ar putea organiza o serie masivă de disponibilizări în cadrul unui plan de redresare a companiei. Mii de angajaţi şi-ar putea pierde locurile de muncă.

Urmărește
1175 afișări
Imaginea articolului Rolls-Royce ar putea organiza o serie masivă de disponibilizări

Rolls-Royce ar putea organiza o serie masivă de disponibilizări

Rolls-Royce Holdings Plc ar putea desfiinţa un număr de câteva mii de locuri de muncă, în urma sfaturilor unei echipe de consultanţi conduşi de McKinsey & Co., raportează Bloomberg, citat de Ziarul Financiar.

Sediul central al companiei din Derby va fi probabil cel mai afectat de aceste reduceri, a precizat The Times, menţionând că majoritatea funcţiilor administrative de back-office - posturile vizate de planul de redresare - se află în oraş. Rolls-Royce a precizat că încă nu a fost luată o decizie în ceea ce priveşte forţa sa de muncă.

„Lucrăm în ritm alert la transformarea companiei noastre. Precizăm faptul că doar o parte a acestui program urmăreşte eficientizarea operaţională”, a declarat un purtător de cuvânt într-un comentariu trimis prin e-mail. „Nu am luat niciun fel de decizie cu privire o viitoare serie de disponibiliări şi orice sugestie contrară este o pură speculaţie”.

Directorul general al Rolls-Royce, Tufan Erginbilgic, a iniţiat un program de transformare a companiei, care include unele schimbări cheie în conducere.

Industria aviatică mondială se confruntă cu dificultăţi masive în ceea ce priveşte producţia, pe fondul lipsei de piese de schimb şi de forţă de muncă calificată, la care se adaugă perturbările cauzate de sancţiunile impuse Rusiei, care furnizează componente cheie pentru motoarele de avion, precum titanul.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici