- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
România şi Bulgaria ar putea primi un vot pozitiv în plenul PE pentru aderarea la Schengen
Vicepreşedintele PE Stavros Lambrinidis a încheiat marţi dezbaterea din Legislativul European pe tema aderării la Schengen, adresând "calde felicitări" României şi Bulgariei pentru votul pozitiv pe care l-a anticipat pentru miercuri, în cursul discuţiei fiind însă exprimate şi opinii contrare.
România şi Bulgaria ar putea primi un vot pozitiv în plenul PE pentru aderarea la Schengen
Eurodeputaţii au dezbătut, luni, în plen problema aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen, ei urmând să voteze, miercuri, raportul întocmit de Carlos Coelho pe această temă.
Raportul eurodeputatului portughez, votat la 2 mai în Comisia de specialitate - LIBE - a PE, este favorabil integrării celor două state.
Majoritatea celor peste 40 de eurodeputaţi care au luat cuvântul, marţi, în dezbaterea care s-a desfăşurat în plenul PE s-au pronunţat în favoarea aderării celor două state la Spaţiul Schengen. Europarlamentarii au susţinut că ambele state au depus eforturi majore pentru îndeplinirea criteriilor de aderare, subliniind în acelaşi timp că cele două ţări sunt pregătite tehnic pentru integrare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
COVID a fost scăpat dintr-un laborator din China, potrivit FBI. Agenția nu a avut voie să-l informeze pe Biden
-
Surpriză: Producătorii ruşi ai rachetei Oreshnik au folosit instrumente occidentale
-
Criza politică din Coreea de Sud se adânceşte: Parlamentul a votat şi pentru destituirea preşedintelui interimar
-
Putin afirmă că premierul slovac Robert Fico s-a oferit să intermedieze negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina
Totodată europarlamentarii care au luat cuvântul au subliniat că este importantă evitarea aplicării dublelor standarde şi că regulile de aderare nu ar trebui schimbate pe parcurs, ci ar trebui menţinute criteriile stabilite deja.
Printre europarlamentarii care au luat cuvântul în favoarea aderării României şi Bulgariei la Spaţiul Schengen s-au numărat Augustin Diaz de Mera Garcia Consuegra (PPE), Timothy Kirkhope (European Reformists and Conservatives), Cornelia Ernst, Andrey Kovatchev (PPE), Monika Flasikova Benova (S&D), Stanomir Ilchev (ALDE), Pawel Robert Kowal (ECR), Tanja Fajon, Kinga Gal (PPE), Anna Hedh (S&D), Salvatore Iacolino (PPE), Iliana Malinova Iotova (S&D), Veronique Mathieu (PPE), Hubert Pirker(PPE), Antigoni Papadopoulou, Ivaylo Kalfin (S&D). De asemenea, mai mulţi eurodeputaţi români au susţinut integrarea celor două state în Schengen. Este vorba despre Ion Enciu, Marian Jean Marinescu, Petru Luhan, Sogor Csaba, Rovana Plumb, Viorica Dăncilă, Cristian Buşoi, Ioan Mircea Paşcu şi Traian Radu Ungureanu.
Veniturile poliţiştilor din România, condiţie sine qua non pentru evitarea corupţiei
Dintre cei care au luat cuvântul în favoarea aderării celor două state, eurodeputatul Hubert Priker, membru al popularilor europeni, a spus, asemenea celorlalţi colegi de grup, că cele două ţări au îndeplinit criteriile pentru aderarea la Schengen dar a subliniat că ridică semne de întrebare anunţata reducere a veniturilor poliţiştilor din România.
"Mă nelinişteşte însă o informaţie pe care nu o pot verifica, pe care am primit-o astăzi. Se pare că, în România, veniturile Poliţiei vor fi reduse cu o treime. Şi ştim că o condiţie sine qua non pentru a evita corupţia şi pentru a se garanta o muncă corectă este reprezentată de salariile bune pentru poliţişti. Sper că informaţia privind reducerea salariilor poliţiştilor este falsă şi că poliţiştii, care trebuie să garanteze securitatea întregii Uniuni Europene, vor continua să fie plătiţi în mod adecvat", a spus el.
Au fost şi câţiva eurodeputaţi care s-au pronunţat categoric împotriva aderării celor două state la Spaţiul Schengen. Este vorba despre eurodeputaţi ai grupului Europe of Freedom and Democracy (EFD) dar şi neafiliaţi. Astfel, italianul Mario Borghezio, membru al EFD, a vorbit despre riscurile "infiltrării prin România şi Bulgaria a unor persoane nedorite care ar putea pune sub ameninţare securitatea statelor membre".
"Sugerez suspendarea procesului de aderare a României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen pe baza principiului precauţiei", a mai spus el, reclamând existenţa unor enorme presiuni de la frontierele externe din direcţia acestor două ţări. Borghezio s-a referit la România şi Bulgaria cu expresia "găurile din şvaiţerul care este UE în legătură cu clandestinii".
La rândul său, Daniel Van Der Stoep, europarlamentar olandez neafiliat, a spus: "Trebuie să privim lucrurile în faţă: România şi Bulgaria nu trebuie să adere la Spaţiul Schengen nici altădată".
"România şi Bulgaria sunt state corupte care nu respectă criteriile Schengen", a mai spus el, adăugând că, a accepta aderarea celor două este "un lucru nerealist, cu adevărat infantil pentru că cele două au arătat că nu sunt demne să facă parte din spaţuiul Schengen". El a menţionat şi rapoartele Transparency International, spunând că România şi Bulgaria se confruntă cu cazuri majore de corupţie.
De asemenea, Gerard Batten, europarlamentar britanic din grupul EFD, s-a plâns de numărul mare de romi români.
"Iată că Zona Schengen se desfiinţează în nucleul său dur dar sunt planuri să fie incluse România şi Bulgaria, unde sunt sute de mii de ţigani care toţi doresc să emigreze şi, după ce vor putea călători liber în zona Schengen, mulţi dintre ei inevitabil vor ajunge în Marea Britanie ca să profite de sistemul nostru generos de ajutoare sociale, ca mulţi înaintea lor", a spus el.
"Poate că mulţi întreprinzători britanici ar dori să se întâlnească cu romii, când debarcă la Callais, şi să le dea hărţi ca să găsească drumul spre domiciliul premierului şi miniştrilor. Doar când romii îşi vor parca căruţele la Downing Street 10, poate că atunci se vor schimba opiniile cu privire la beneficiile aderării acestor două state la Schengen", a comentat el.
Printre europarlamentarii care s-au exprimat radical împotriva aderării celor două state s-a numărat şi Mara Bizzotto (EFD), care a spus că "Europa vrea să facă o mare favoare criminalităţii organizate". "Cine va vota mâine (în favoarea raportului pozitiv privind aderarea României şi Bulgariei, n.red.) va deschide o autostradă până în inima Europei pentru crima organizată", a spus ea.
Comisia pentru Libertăţi Civile a Parlamentului European a stabilit, la 2 mai, că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare aderării la Schengen, un vot în plen pe această temă fiind programat în iunie, iar decizia finală va aparţine Consiliului European, informează un comunicat oficial. Pe baza rapoartelor de evaluare, membrii Comisiei PE au stabilit că România şi Bulgaria îndeplinesc condiţiile necesare pentru aderarea la Schengen, recomandând ca Parlamentul European să fie informat în continuare în legătură cu măsurile suplimentare care trebuie luate în sectorul frontierei dintre Bulgaria, Turcia şi Grecia. Membrii Comisiei au considerat că, deşi există unele probleme care vor trebui reevaluate şi care vor fi în centrul atenţiei în continuare, acestea nu reprezintă obstacole în calea admiterii României şi Bulgariei în Spaţiul Schengen.
PE va supune, miercuri, votului în plen raportul pozitiv redactat de raportorul Carlos Coelho şi aprobat, la începutul lunii mai, în Comisia LIBE.
Consiliul Justiţie şi Afaceri Interne (JAI) va adopta, în sesiunea organizată joi şi vineri, la Luxemburg, concluziile privind stadiul evaluării României şi Bulgariei în cadrul procesului de aderare la Spaţiul Schengen.
Reuniunile se vor desfăşura sub conducerea preşedinţiei ungare a Consiliului, respectiv ministrul de Interne Sandor Pinter şi ministrul Justiţiei Tibor Navracsics, potrivit unui comunicat de presă de marţi al Consiliului Europei.
"Pregătirea României şi Bulgariei în ceea ce priveşte implementarea completă a aquis-ului Schengen a fost evaluată în 2009, 2010 şi 2011. Scopul concluziilor Consiliului este de a stabili dacă România şi Bulgaria, supuse unei proceduri complete de evaluare, îndeplinesc toate condiţiile pentru aplicarea practică a tuturor componentelor relevante ale aquis-ului Schengen", se arată în comunicatul de presă al Consiliului.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO