Românul ucis în Afganistan se numeşte Moţco Filaret, ofiţer cu o impresionantă carieră în domeniul instituţiilor internaţionale

Cetăţeanul român aflat printre victimele incidentului de vineri seară din Afganistan se numeşte Moţco Filaret şi lucra la Secţia de Afaceri Politice a Biroului ONU din Mazar-I-Sharif, a declarat, pentru MEDIAFAX, sâmbătă, Doris Mircea, director general de comunicare în MAE.

Urmărește
286 afișări
Imaginea articolului Românul ucis în Afganistan se numeşte Moţco Filaret, ofiţer cu o impresionantă carieră în domeniul instituţiilor internaţionale

Românul ucis în Afganistan se numeşte Moţco Filaret, ofiţer cu o impresionantă carieră în domeniul instituţiilor internaţionale (Imagine: www.osce-academy.net)

"Ca urmare a incidentului de la Mazar-I-Sharif şi a notificării primite de la Departamentul Operaţiunilor de Menţinere a Păcii din cadrul ONU, Ministerul Afacerilor Externe poate să confirme că printre victimele nefericitului incident se află un cetăţean român, ofiţer de afaceri politice în cadrul Centrului Operaţional NORD din Mazar-I-Sharif al minisunii ONU în Afganistan", a spus Doris Mircea.

Ea a precizat că persoana se numeşte Moţco Filaret.

Doris Mircea a menţionat că Moţco Filaret a a fost "ofiţer cu o impresionantă carieră internaţională în domeniul instituţiilor internaţionale".

Moţco Filaret, în vârstă de 43 de ani, mai participase şi la operaţiunile din centrul ONU din Kandahar, în Tadjikistan, în Federaţia Rusă, în Caucazul de Nord, în Cecenia, în Kârgâzstan şi în alte operaţiuni ale unor organizaţii internaţionale, a precizat sursa.

Acesta s-a născut la Izvoarele Sucevei, unde mai locuiesc doi din cei patru fraţi ai săi, precum şi mama sa.

Potrivit primarului comunei Izvoarele Sucevei, Mihail Mehno, familia acestuia a fost informată în noaptea de vineri spre sâmbătă că românul ucis în Afganistan a fost identificat ca fiind Moţco Filaret.

Mehno a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX că înmormântarea bărbatului ar putea avea loc la Izvoarele Sucevei, potrivit dorinţei familiei acestuia, care în cursul acestei zile ar urma să plece la Bucureşti în vederea repatrierii.

"Un eveniment trist pentru localitate, a fost un băiat deosebit", a spus primarul.

Moţco Filaret a urmat şcoala generală în Izvoarele Sucevei, după care a absolvit Liceul Industrial nr. 1 Bistriţa, actual Grup Şcolar "Grigore Moisil", fiind unul dintre cei mai buni elevi ai generaţiei sale.

Biblioteca Victoria Fătu Nalaţiu a declarat, sâmbătă, corespondentului MEDIAFAX, că Moţco Filaret a fost unul dintre elevii care frecventau cercul de literatură al bibliotecii.

"A fost un elev extraordinar din moment ce-mi amintesc foarte bine de el. Venea la cercul de literatură şi trecea zilnic pe la bibliotecă. Puţini elevi au fost, de-a lungul vremii, prietenii bibliotecii, iar el era. De aceea mi-al amintesc, deşi au trecut ani buni de când a absolvit (1986 -n.r.)", a spus Victoria Fătu Nalaţiu.

La rândul său, profesoara de limba rusă Margareta Moldovan a declarat corespondentului MEDIAFAX că l-a pregătit pe Moţco Filaret, care a participat la olimpiada de limba rusă şi chiar a luat o menţiune la faza naţională a concursului.

"Filaret era din Moldova. Nu era singurul elev care a trecut munţii să înveţe în Bistriţa-Năsăud. El avea un talent aparte pentru limbi străine. Era foarte bun. A învăţat rusa foarte bine, la olimpiadă a luat menţiune la nivel naţional. Mulţi ani am ţinut legătura. Mă suna şi din străinătate. Nu pot să cred că a murit. Era un băiat extraordinar", a declarat ea, precizând că Filaret Moţco nu i-a mai telefonat de aproximativ doi ani.

Şapte angajaţi ai ONU şi cinci demonstranţi afgani au fost ucişi în atacul comis de manifestanţi împotriva birourilor ONU din Mazar-i-Sharif, oraş situat în nordul Afganistanului. Manifestaţia a fost organizată pentru a protesta faţă de incendierea recentă a unui exemplar din Coran de către un pastor integrist american.

Potrivit corespondentului AFP la Mazar-i-Sharif, violenţele, însoţite de focuri de armă şi deflagraţii, au continuat până în jurul orei 20.00 (18.30 ora României) în oraş, unde poliţia era mobilizată vineri seara în număr mare.

Ministerul de Externe a anunţat, vineri, că, potrivit unor informaţii preliminare, un român s-ar putea afla printre victimele "atacului barbar" asupra biroului misiunii ONU de la Mazar-i-Sharif, din Afganistan.

Personal din Norvegia, Suedia şi România se află printre persoanele decedate vineri în atacul asupra biroului ONU din oraşul afgan Mazar-i-Sharif, a anunţat o sursă neprecizată citată de Channel 4 News, în pagina electronică.

NATO, UE, Statele Unite şi Franţa au condamnat, vineri, atacul comis de manifestanţi împotriva sediului ONU din Mazar-i-Sharif, oraş situat în nordul Afganistanului, în care au fost ucişi şapte angajaţi ai Naţiunilor Unite şi cinci demonstraţi afgani

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici