Rusia are până la 25.000 de soldaţi care vor să ia cu asalt zona Chasiv Yar, afirmă Kievul

Rusia are o forţă de până la 25.000 de militari care vor încerca să ia cu asalt oraşul Chasiv Yar din estul Ucrainei şi satele din jur, a declarat luni armata ucraineană, descriind situaţia din zonă ca fiind dificilă.

390 afișări
Imaginea articolului Rusia are până la 25.000 de soldaţi care vor să ia cu asalt zona Chasiv Yar, afirmă Kievul

Rusia are până la 25.000 de soldaţi care vor să ia cu asalt zona Chasiv Yar, afirmă Kievul

Ucraina deţine controlul asupra Chasiv Yar, care se află pe o înălţime strategică în regiunea Doneţk, parţial ocupată, dar Rusia doreşte să ocupe oraşul cât mai repede.

"Situaţia din jurul oraşului este dificilă, însă situaţia este controlabilă. Apărătorii noştri primesc atât întăriri, cât şi stabilizează linia", a declarat Nazar Voloşin, un purtător de cuvânt al comandamentului militar ucrainean din est, potrivit Reuters.

"Sunt undeva în jur de 20.000-25.000 de militari ruşi care încearcă să ia cu asalt Chasiv Yar şi împrejurimile aşezărilor din apropierea acestuia", a adăugat acesta.

Ocuparea oraşului Chasiv Yar ar aduce Rusia mai aproape de două oraşe importante din punct de vedere strategic aflate sub control ucrainean, Kramatorsk şi Sloviansk.

Rusia a avansat deja, dar se aşteaptă ca asistenţa militară americană, amânată de mult timp, să ajungă în Ucraina, atenuând lipsa critică de muniţie.

"Este dificil pentru soldaţii noştri, dar primirea asistenţei necesare va echilibra situaţia", a declarat preşedintele Volodimir Zelenski pe Telegram.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici