Prima pagină » Știri externe » Rusia nu solicită revenirea în grupul statelor puternic industrializate (G8)

Rusia nu solicită revenirea în grupul statelor puternic industrializate (G8)

Rusia nu solicită revenirea în grupul ţărilor puternic industrializate (G8), anunţă Serghei Riabkov, adjunctul ministrului rus de Externe, citat de site-ul agenţiei RIA Novosti.
Rusia nu solicită revenirea în grupul statelor puternic industrializate (G8)

Participarea Rusiei în Grupul G8 – alături de Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA – a fost suspendată după anexarea regiunii ucrainene Crimeea, în 2014.

Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, declara la sfârşitul lunii mai că Rusia nu poate reveni în Grupul statelor puternic industralizate G8 atât timp cât „nu respectă integritatea teritorială” a ţărilor. „Atât timp cât Rusia nu promovează valorile fundamentale ale drepturilor omului şi nu adoptă un comportament adecvat, o revenire la formatul G8 este de neconceput pentru noi”, a declarat Angela Merkel în Bundestag, Camera inferioară a Parlamentului german.

Summitul Grupului G7 – Marea Britanie, Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia şi SUA – se desfăşura pe 7-8 iunie în oraşul bavarez Elmau.