Evgheni Prigojin, directorul Grupului paramilitar Wagner, a anunţat, sâmbătă, că a ordonat întoarcerea combatanţilor care avansează spre Moscova, confirmând acordul mediat de preşedintele Belarusului, Aleksandr Lukaşenko.
„Întoarcem coloanele şi mergem în sens opus, spre unităţile noastre de pe câmpul de luptă (din Ucraina – n.red), în conformitate cu planul”, a declarat Evgheni Prigojin într-un mesaj postat pe Telegram, conform postului de televiziune CNN.
Anterior, Preşedinţia din Belarus a anunţat că Evgheni Prigojin a acceptat oprirea avansării combatanţilor pe teritoriul Rusiei în cadrul negocierilor intermediate de preşedintele belarus, Aleksandr Lukaşenko. „Evgheni Prigojin a acceptat propunerea preşedintelui Aleksandr Lukaşenko de a opri acţiunile membrilor Grupului Wagner pe teritoriul Rusiei şi de a lua măsuri suplimentare pentru reducerea tensiunilor. Actualele propuneri sunt perfect acceptabile pentru rezolvarea crizei, cu garanţii de securitate pentru combatanţii Wagner”, a anunţat Preşedinţia din Belarus, conform agenţiei oficiale Belta, postului BFMTV şi cotidianului Le Monde.
Prigozhin confirmă că luptătorii se întorc la baze pentru a „evita vărsarea de sânge”
Evgheni Prigojin a emis un mesaj audio în care confirmă că luptătorii săi se întorc la bazele lor pentru a „evita vărsarea de sânge”.
El spune că „a dat ordinul de a se întoarce din cauza riscului de vărsare de sânge”
Regiunea Moscovei a suspendat evenimentele în aer liber şi cursurile în instituţiile de învăţământ până la 1 iulie, au anunţat autorităţile.
Această măsură a fost luată după ce primarul Moscovei a îndemnat locuitorii să se abţină de la deplasări în jurul capitalei.
Primarul Moscovei, Serghei Sobyanin, a declarat că locuitorii Moscovei ar trebui să se abţină de la deplasări în jurul oraşului pe cât posibil, având în vedere că a fost declarată o operaţiune antiteroristă şi a spus că situaţia este „dificilă”, relatează Reuters.
Sobyanin a mai spus în declaraţia, publicată pe Telegram, că luni va fi o „zi nelucrătoare” pentru „a minimiza riscurile”.
Serviciile de securitate au instalat poziţii de mitraliere la periferie, în timp ce un convoiul de mercenari Wagner se îndreptă spre Capitală.
Un convoi de luptători, tancuri şi vehicule blindate ale grupului paramilitar Wagner a ajuns în regiunea Lipetsk, la aproximativ şase ore de mers cu maşina de Moscova.
Mai multe înregistrări video de pe canalele Telegram arată vehicule Wagner trecând pe lângă Elets, un oraş din regiunea Lipetsk situat la aproximativ 400 km de capitală.
Coloana, care a pornit din Rostov după ce luptătorii Wagner au capturat în această dimineaţă unele dintre clădirile cheie din sudul oraşului, şi-a continuat călătoria în ciuda faptului că armata regulată a lansat „operaţiuni de luptă” împotriva ei mai la sud, în regiunea Voronej.
Nu este clar cât de mare este convoiul.
Elicoptere militare ruseşti au deschis focul sâmbătă după-amiază asupra unui convoi de mercenari rebeli care se îndreptau spre Moscova, după ce au cucerit peste noapte un oraş din sudul ţării, potrivit Reuters.
Liderul mercenarilor grupului de mercenari Wagner, Evgheni Prigojin, a declarat că forţele sale au fost atacate de artilerie şi elicopere. El susţine că forţele sale deţin controlul în Rostov-pe-Don şi că în ciuda atacurilor, ţara sprijină acţiunile sale.
Luptele pentru putere în Rusia au început ieri după ce Prigojin, şeful armatei private Wagner, a acuzat conducerea armetei ruse că bombardat poziţile. Folosind acest pretext, Pregojin a anunţat „Un marş al justiţiei” şi a declarat că are 25.000 de luptători ce vor îndepărta elementele nocive de la Moscova.
Este prima insurecţie armată din Rusia de la războaiele cecene de acum câteva decenii, luptători puternic înarmaţi din Wagner deţin controlul străzile din Rostov pe Don, un oraş cu peste un milion de locuitori, aproape de graniţa cu Ucraina.
Prigojin, a cărui armată privată a purtat cele mai sângeroase bătălii din Ucraina, a declarat că a capturat sediul central al Districtului Militar Sudic al Rusiei.
În Rostov, care serveşte ca principal centru logistic pentru armata rusă ce este implicată în invazia din Ucraina, locuitorii au fimat luptătorii Wagner în vehicule blindate şi tancuri de luptă în momentul în care aceştia luau poziţii în centrul oraşului.
O sursă de securitate rusă a declarat pentru Reuters că luptătorii Wagner au ocupat, de asemenea, facilităţi militare în oraşul Voronej, mai la nord pe drumul spre Moscova, unde guvernatorul a declarat că sunt în curs de desfăşurare operaţiuni pentru a pune capăt revoltei.
La Moscova, a existat o prezenţă sporită a securităţii pe străzi. Piaţa Roşie a fost blocată cu bariere metalice.
„Ambiţiile excesive şi interesele personale au dus la trădare”, a declarat Putin într-un discurs televizat.
„Este o lovitură pentru Rusia, pentru poporul nostru. Iar acţiunile noastre de apărare a Patriei împotriva unei astfel de ameninţări vor fi dure”, a precizta preşedintele rus
Prigojin, sfidător, a răspuns rapid spunând că oamenii săi nu au avut nicio intenţie de a se preda.
„Preşedintele face o greşeală profundă atunci când vorbeşte despre trădare. Noi suntem patrioţi ai patriei noastre, am luptat şi luptăm pentru ea”, a declarat Prigojin într-un mesaj audio.
Mai multe avioane ce duc oficiali ruşi au părăsit Moscova
Prigojin a promis să răstoarne conducerea militară a Rusiei, afirmând că toţi membrii grupului său, care numără 25.000 de persoane, sunt pregătiţi să îşi sacrifice viaţa pentru poporul rus.
El l-a criticat direct pe preşedintele Vladimir Putin pentru că l-a numit trădător şi a afirmat că şeful statului a făcut o greşeală „profundă” în ceea ce priveşte tema trădării patriei.
Kadîrov publicat un comunicat în care spune că Prigojin a înjunghiat Rusia pe la spate şi că a trimis soldaţi ceceni să lupte împotriva Grupului Wagner
Vladimir Putin a susţinut primele declaraţii după ce Evgheni Prigojin a declanşat o revoltă aramată împotriva conducerii de la Moscova.
„Aceasta este o campanie aventurieră criminală. Este echivalentă cu o revoltă armată. Rusia se va apăra”, spune preşedintele rus.
„Luptăm pentru viaţa şi securitatea cetăţenilor noştri şi pentru integritatea noastră teritorială”.
El continuă: „Este o încercare de a ne submina din interior. Aceasta este trădare”.
Tot discursul lui Putin este disponibil în traducere AICI
Şeful Wagner, Evgheni Prigozhin, a acuzat armata rusă de lansarea unui atac cu rachete asupra unei baze Wagner, ucigând, susţine el, mulţi luptători.
Nu a prezentat nicio dovadă în acest sens, dar a folosit această afirmaţie pentru a declara ceea ce a numit „Un marş al justiţiei” şi a declarat că are 25.000 de luptători pregătiţi să scape conducerea militară rusă de rău.
Autorităţile ruse l-au acuzat pe Prigojin de organizarea unei revolte armate. Înalţi responsabili militari ruşi au cerut luptătorilor Wagner să nu se supună ordinelor sale.
Un general-locotenent a descris acţiunile şefului Wagner ca fiind „o lovitură de cuţit în spatele ţării şi al preşedintelui”.
Kremlinul a declarat că preşedintele Putin a fost informat despre ceea ce se întâmplă.
La Moscova au fost văzute un număr mare de blindate ce sunt defăşurate pe străzi
Şeful mercenarilor Wagner a precizat că rachetele au venit din spatele frontului, iar pierderile sunt uriaşe, potrivit www.monitorulapararii.ro.
Evgheni Prigojin a anunţat începutul „eliminării răului”, referindu-se la conducerea militară a ţării. El a cerut ca nimeni să nu interfereze cu activitatea de luptă a mercenarilor Wagner, iar cei care se vor opune vor fi distruşi. După „restaurarea justiţiei”, luptătorii Wagner, potrivit lui Prigojin, se vor întoarce pe front. În trecut, mercenarii Wagner au mai capturat un locotenent-colonel rus, comandant de brigadă la Bahmut, pe care l-au acuzat că încerca să-i elimine pe mercenari.
În ultimele zile, Evgheni Prigojin a criticat conducerea armatei ruse şi a acuzat Ministerul rus al Apărării că a inventat pretexte false pentru a-l păcăli pe Vladimir Putin să invadeze Ucraina şi a afirmat că Moscova ar fi putut evita complet războiul.
„Nu este o lovitură de stat. Este un marş al justiţiei. Acţiunile noastre nu îi împiedică deloc pe soldaţii ruşi obişnuiţi”, a declarat Prigojin în urma speculaţiilor online cu privire la comentariile sale anterioare, potrivit cărora ar fi anunţat de facto o revoltă armată împotriva armatei ruse.
Ministerul rus al Apărării, însă, a transmis că „toate informaţiile care vin dinspre Prigojin despre aşa-zisul atac al armatei ruse asupra mercenarilor Wagner nu corespund realităţii şi reprezintă o provocare.”
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că preşedintele Vladimir Putin era la curent cu „situaţia în desfăşurare” din jurul lui Prigojin şi că se iau „toate măsurile necesare”.