Prima pagină » Știri externe » Rusia suspendă, de la 1 ianuarie, regimul de călătorii fără vize în cazul cetăţenilor turci

Rusia suspendă, de la 1 ianuarie, regimul de călătorii fără vize în cazul cetăţenilor turci

Rusia a suspendat, începând de la 1 ianuarie, regimul de călătorii fără vize pentru cetăţenii turci, în cadrul măsurilor adoptate după ce armata turcă a doborât un bombardier rus, în noiembrie, informează site-ul agenţiei Itar-Tass.
Rusia suspendă, de la 1 ianuarie, regimul de călătorii fără vize în cazul cetăţenilor turci

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, anunţase această decizie din 27 noiembrie 2015, măsura fiind luată de Administraţia Vladimir Putin după doborârea bombardierului rus. „Conducerea Rusiei a luat decizia de a suspenda regimul fără vize de călătorie în relaţia cu Turcia. Decizia va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016”, afirma Lavrov, exprimând preocupări în legătură cu riscul atacurilor teroriste în Turcia. „Decizia are legătură directă cu securitatea Rusiei şi a cetăţenilor ruşi”, a subliniat Lavrov.

Măsura aplicată de Rusia intervine pe fondul tensiunilor declanşate după ce armata turcă a doborât, pe 24 noiembrie, un avion militar rus, la frontiera siriano-turcă.