„Este normal ca Ministerul Apărării şi alte instituţii de profil să verifice modificarea localizării forţelor armate străine în apropierea frontierelor Rusiei”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei Rusiei, citat de site-ul agenţiei Tass.
„Sunt analizate toate mişcările de trupe şi toate modificările şi, în mod evident, vor fi luate toate măsurile necesare pentru protejarea intereselor şi securităţii Rusiei”, a explicat Peskov.
Alianţa Nord-Atlantică va trimite circa 4.000 de militari suplimentari în Polonia şi în ţările baltice, pentru descurajarea Rusiei, a anunţat secretarul general NATO, Jens Stoltenberg.
Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia cer de mult timp consolidarea prezenţei militare NATO, pentru descurajarea Rusiei.
„Alianţa Nord-Atlantică a luat măsuri solide pentru protejarea naţiunilor noastre şi pentru a contribui la stabilitatea regională. Dar provocările continuă. De aceea, trebuie să avem măsuri pe termen lung. Am stabilit avansarea prezenţei în partea de est a Alianţei. Acum discutăm dimensiunile, scopul şi componenţa forţei militare. La recomandările experţilor noştri, se va decide mobilizarea a patru batalioane în ţările baltice şi în Polonia. Această decizie va transmite un semnal clar: că Alianţa este pregătită să apere orice aliat”, a declarat Jens Stoltenberg.