Un purtător de cuvânt al biroului de poliţie criminală din Berlin a declarat duminică că încă se investighează sabotajul cablurilor de radiocomunicaţii din Berlin şi Herne, în Renania de Nord-Westfalia (NRW), care a întrerupt sâmbătă, timp de aproximativ trei ore, întregul trafic feroviar în nordul Germaniei, potrivit Reuters.
Poliţia federală germană a predat cazul birourilor de poliţie judiciară din Berlin şi NRW.
Nu este pentru prima dată când au loc atacuri – adesea legate de extremiştii de stânga – asupra sistemului de comunicaţii al operatorului feroviar de stat Deutsche Bahn, deşi este cel mai mare din ultimii ani.
De la invazia rusă în Ucraina şi atacurile asupra conductelor Nord Stream au crescut temerile legate de atacuri ţintite asupra infrastructurii critice a Germaniei.