Şapte creştini copţi şi un pastor american, condamnaţi la moarte în Egipt pentru filmul antiislam

Un tribunal din Cairo a condamnat la moarte în contumacie, miercuri, şapte creştini copţi egipteni şi un pastor american controversat pentru că au fost implicaţi în realizarea filmului islamofob care a inflamat lumea musulmană în septembrie.

Urmărește
1642 afișări
Imaginea articolului Şapte creştini copţi şi un pastor american, condamnaţi la moarte în Egipt pentru filmul antiislam

Şapte creştini copţi şi un pastor american, condamnaţi la moarte în Egipt pentru filmul antiislam

Creştinii egipteni, între care realizatorul filmului, care se află cu toţii în Statele Unite, precum şi pastorul american, Terry Jones, liderul unei mici congregaţii în Florida, au fost judecaţi în absenţă, a raportat agenţia Mena.

Fragmente din filmul Inocenţa Musulmanilor şi imagini cu libieni care manifestau au fost difuzate în timpul procesului, a precizat agenţia.

Tribunalele egiptene condamnă de obicei la pedeapsa maximă în cazuri de blasfemie, apoi transmit decizia muftiului, care ar urma să aprobe executarea.

Dacă persoanele urmărite se întorc în Egipt, ele ar putea avea parte de un nou proces.

Filmul, care îl ilustrează pe profetul Mahomed ca pe un criminal cu practici deviante, a ofensat numeroşi musulmani şi a declanşat un val de proteste antiamericane în Orientul Mijlociu care s-a soldat cu peste 30 de morţi.

În Libia, ambasadorul american Christopher Stevens a fost ucis de către islamişti în timpul unui atac asupra consulatului din Benghazi.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici