ŞAPTE ZILE DE DOLIU în Venezuela după decesul lui Chavez. Când vor avea loc funeraliile fostului preşedinte - GALERIE FOTO

Trupul neînsufleţit al preşedintelui Hugo Chavez, care a decedat marţi, va fi expus începând de miercuri în holul Academiei Militare din Caracas, înaintea funeraliilor naţionale prevăzute pentru vineri, în timp ce în ţară au fost decretate şapte zile de doliu oficial.

Urmărește
584 afișări
Imaginea articolului ŞAPTE ZILE DE DOLIU în Venezuela după decesul lui Chavez. Când vor avea loc funeraliile fostului preşedinte - GALERIE FOTO

ŞAPTE ZILE DE DOLIU în Venezuela după decesul lui Chavez. Când vor avea loc funeraliile fostului preşedinte (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Funeraliile şi omagiul postum în camera mortuară din holul Academiei Militare (vor avea loc) miercuri, joi şi vineri", a declarat ministrul venezuelean de Externe Elias Jaua, fără a preciza unde va fi "mormântul creştin" al defunctului.

"Vineri, la ora 10 dimineaţa, vom organiza o ceremonie oficială" la Academia Militară, a precizat Jaua, care le-a mulţumit şefilor de stat ce şi-au manifestat intenţia de a participa la funeralii.

"Vom asigura logistica pentru ca un număr cât mai mare (de venezueleni) să îl poată vedea pe părintele lor, eliberatorul, protectorul lor", a adăugat el.

TITLURILE ZILEI

GALERIE FOTO

Miercuri dimineaţa, trupul neînsufleţit al lui Hugo Chavez va fi transferat de la spitalul militar unde a decedat la Academia Militară, "leagănul revoluţiei bolivariene", a explicat ministrul, fără a dezvălui traseul cortegiului funerar.

Guvernul a decretat, începând de marţi, "şapte zile de doliu oficial" şi suspendarea tuturor activităţilor publice şi private miercuri şi vineri.

Preşedintele venezuelean, Hugo Chavez, a decedat, marţi, la Caracas, din cauza cancerului, la vârsta de 58 de ani.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici