Raul Romeva, şeful departamentului de Afaceri externe al Cataloniei, a declarat că Parlamentul catalan va lua o decizie în legătură cu independenţa regiunii.
„Parlamentul va discuta, Parlamentul se va reuni. Va fi o dezbatere, iar acest lucru este important”, a declarat Romeva, pentru postul BBC News online.
Oficialul catalan a mai spus că această criză va fi rezolvată pe cale politică, nu cu mijloace judiciare.
Sesiunea Parlamentului catalan este programată luni. Eventuala validare a referendumului ar deschide calea proclamării independenţei Cataloniei.
Catalonia a organizat pe 1 octombrie un referendum proindependenţă considerat neconstituţional de către Madrid şi UE.