„În urma anunţului făcut de preşedintele Trump, există un risc major de dispute comerciale între Statele Unite şi restul lumii, inclusiv UE”, a declarat Donald Tusk, referindu-se la intenţia Washingtonului de a introduce taxe vamale la importurile de oţel şi aluminiu.
„Preşedintele Trump a declarat recent, citez: «războaiele comerciale sunt bune şi uşor de câştigat». Dar este exact invers: războaiele comerciale sunt rele şi uşor de pierdut. Din acest motiv, cred cu tărie că este momentul ca politicienii de pe ambele maluri ale Atlanticului să acţioneze în mod responsabil”, a spus Tusk.