Scurgerea radioactivă din 2017, la un pas de „Cernobîl 2”. Ruşii neagă în continuare incidentul / Cercetătorii sunt indignaţi: „Ştim foarte bine ce s-a întâmplat la acea uzină nucleară...”

Moscova neagă că uzina nucleară din Mayak ar fi fost sursa unei scurgeri radioactive din 2017, care a afectat teritoriul Europei.

Urmărește
7285 afișări
Imaginea articolului Scurgerea radioactivă din 2017, la un pas de „Cernobîl 2”. Ruşii neagă în continuare incidentul / Cercetătorii sunt indignaţi: „Ştim foarte bine ce s-a întâmplat la acea uzină nucleară...”

Sursa unei scurgeri radioactive misterioase, care a afectat Europa în 2017, a fost identificată: o uzină de prelucrare nucleară din munţii Urali de sud (Rusia), confirmă un nou studiu, citat de independent.co.uk.

Savanţii au analizat peste 1.300 de puncte de date din toată lumea, pentru a găsi sursa contaminării masive, care a eliberat asupra Europei radiaţii de 100 de ori mai mari decât cele rezultate în urma dezastrului nuclear de la Fukushima.

Sursa ar fi fost uzina nucleară rusă din Mayak. Contaminarea nu a avut loc în urma unui accident la un reactor, ci a unui incident în uzina de prelucrare nucleară.

Rusia a negat vehement că ar fi sursa scurgerii radioactive şi nu a comentat ultimul raport citat de presa britanică.

Alarma a fost dată în octombrie 2017 de către savanţii italieni, care au observat o creştere a activităţii elementului radioactiv ruteniu-106. Fenomenul a fost detectat în multe ţări europene, dar şi în Asia, Peninsula Arabică şi chiar în Caraibe.

Faptul că singurul element radioactiv detectat a fost ruteniul a sugerat că sursa a fost o uzină de prelucrare nucleară, deoarece accidentele la reactoare eliberează, de regulă, mai multe tipuri de elemente.

Savanţii au precizat că scurgerea radioactivă a avut loc între 25 septembrie 2017 (ora 18.00) şi după-amiaza zilei următoare.

„Am măsurat radioactivitatea elementului ruteniu-106. Măsurătorile indică o mare scurgere radioactivă, rezultată de la o uzină civilă de prelucrare nucleară”, a declarat Georg Steinhauser, unul dintre cercetătorii de la Universitatea din Hanovra.

Datele au fost extrase de la 176 de staţii de măsurare din 29 de ţări. În ciuda concentraţiei radioactive mari, aceasta nu a fost nocivă pentru sănătatea oamenilor.

Nu este pentru prima dată când unitatea din Makay ajunge în atenţia cercetătorilor şi a presei.

În urmă cu 60 de ani, în 1957, uzina a înregistrat al doilea cel mai grav incident nuclear după cel de la Cernobîl, când un rezervoc care conţinea reziduuri de plutoniu a explodat şi a contaminat zona respectivă.

Accidentul, care a afectat o arie de 50.000 km pătraţi, a fost ţinut secret până în 1976.

Unitatea rusă din Mayak este criticată des de activişti, care spun că administraţia nu a învăţat lecţia dezastrului din 1957. Ei suţin că ţintele de producţie primează în faţa măsurilor de siguranţă.

„Chiar dacă ruşii nu au oferit o explicaţie oficială, noi ştim foarte bine ce s-a întâmplat acolo”, a conchis profesorul Steinhauser.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici