- Home
- Externe
- BERLIN, (13.02.2016, 13:35)
- Monica Stoica
Soţia lui George Clooney şi Angela Merkel au discutat despre criza refugiaţilor
Actorul american George Clooney şi soţia sa, avocata specializată în apărarea drepturilor omului Amal Clooney, s-au întâlnit, vineri, la Berlin, şi au discutat despre războiul din Siria şi despre criza refugiaţilor, potrivit AFP.
Urmărește
786 afișări
Soţia lui George Clooney şi Angela Merkel au discutat despre criza refugiaţilor (Imagine: Twitter)
Amal şi George Clooney au fost însoţiţi la această vizită privată cu Angela Merkel de către David Miliband, fost ministru britanic de externe şi preşedinte al organizaţiei International Rescue Committee.
Ulterior, Angela Merkel a declarat că în timpul vizitei s-a discutat despre implicarea lui George Clooney, a soţiei sale şi a lui David Miliband în cadrul International Rescue Committee.
"Am discutat despre posibilităţile ca o organizaţie neguvernamentală şi un Guvern să colaboreze cu privire la cauzele care forţează oamenii să fugă din ţările lor", a spus Angela Merkel. Aceasta a precizat că discuţiile au inclus şi referiri la modul în care pot fi încurajaţi oamenii să se implice în rezolvarea unor astfel de probleme. Totodată, Merkel a descris această întâlnire ca fiind una "foarte bună".
ULTIMELE ȘTIRI
-
UE ar trebui să trimită trupe în Groenlanda pentru a transmite un „mesaj ferm” după declaraţiile lui Trump
-
Coca-Cola retrage "cantităţi considerabile" de produse din multe ţări europene. Controalele au identificat niveluri ridicate de clorat
-
Trump pregăteşte ordine executive care vor schimba radical armata americană
La rândul său, George Clooney a declarat pentru televiziunea publică germană ZDF că scopul acestei întâlniri este acela de a vedea ce se poate face pentru a ajuta.
George Clooney şi soţia sa, Amal, au mers la Berlin pentru premiera internaţională a filmului regizat de fraţii Coen "Ave, Cezar!/ Hail, Caesar!", care a deschis Berlinala 2016. George Clooney joacă în această peliculă alături de celebrităţi ca Josh Brolin, Ralph Fiennes, Scarlett Johansson, Frances McDormand, Tilda Swinton şi Channing Tatum.
În ceea ce priveşte criza refugiaţilor, George Clooney a spus că nu crede că aceştia vor primi interdicţia de a pătrunde pe teritoriul SUA. Actorul a mai afirmat că această criză este una de proporţii, precizând, totodată, că americanii vor respinge propunerile iniţiate de Donald Trump, conform Reuters.
"Pentru mine criza refugiaţilor nu se limitează la sirieni, există şi acei oameni obligaţi să plece în exil care rămân în ţara lor în ciuda interdicţiei, plus refugiaţii din sudul Sudanului, din Dafur, există milioane de astfel de cazuri, iar oamenii mor pe capete. Este o situaţie sumbră la nivel global - 60 de milioane de oameni fără un loc în care să se stabilească - este înspăimântător", a declarat George Clooney.
Pe de altă parte, actorului american i-a fost cerut la o conferinţă de presă din 11 februarie să explice de ce se foloseşte de imaginea sa publică pentru a acţiona în sprijinul refugiaţilor şi pentru curmarea crizei, răspunsul lui Clooney fiind că nu se teme să se exprime public în privinţa unor probleme atât de controversate, fără să se îngrijoreze de implicaţiile de natură politică. Totodată, întrebat care este părerea sa despre propunerile lui Donald Trump de a interzice accesul refugiaţilor pe teritoriul SUA şi de a bloca, de asemenea, graniţele pentru imigranţii mexicani, Clooney a spus că are încredere în cetăţenii americani în ceea ce priveşte respingerea acestor idei politice.
Unul dintre cei mai cunoscuţi actori americani la nivel mondial, George Clooney a câştigat două premii Oscar, unul pentru cel mai bun actor în rol secundar, pentru rolul din "Syriana", şi un altul pentru cel mai bun film, ca producător al peliculei "Argo". Pe lângă implicarea majoră în industria cinematografică, Clooney s-a dedicat şi unor cauze umanitare, cum este războiul civil din Darfur, Sudan.
Citeşte şi: Angela Merkel: Frontierele externe ale UE trebuie securizate, pentru menţinerea Spaţiului Schengen
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Cum a ajuns Jennifer Aniston să fie implicată în drama conjugală a soților Obama. Adevărul din culise!
CANCAN.RO
Regiunile din România unde va fi cel mai bine de locuit în contextul crizei schimbărilor CLIMATICE. Ce spun specialiștii
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe