Speranţele lui Barack Obama privind dezarmarea nucleară se diminuează rapid

Eforturile lui Barack Obama de a remodela politica externă americană sunt în pragul eşecului, în condiţiile în care două dintre cele mai importante iniţiative ale sale, dezarmarea nucleară şi "resetarea" relaţiilor cu Moscova, întâmpină piedici serioase, comentează The Guardian în ediţia online.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Speranţele lui Barack Obama privind dezarmarea nucleară se diminuează rapid

Speranţele lui Barack Obama privind dezarmarea nucleară se diminuează rapid (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unui document al NATO obţinut de cotidianul britanic, acţiunea de retragere a armelor nucleare americane din Europa a fost omisă din proiectul privind doctrina strategică a alianţei, ce urmează să fie adoptat la summitul organizat la acest sfârşit de săptămână la Lisabona.

Totodată, un lider republican din Senat a semnalat faptul că este puţin probabil ca tratatul START de control al armelor nucleare, pe care Obama şi preşedintele rus Dmitri Medvedv l-au semnat în aprilie, să fie ratificat în acest an. În acelaşi timp, majoritatea analiştilor cred că ratificarea tratatului nu va mai avea loc niciodată, în cazul unei amânări a acestui proces pentru anul viitor, deoarece majoritatea democratică din Senat va fi şi mai fragilă până atunci, în urma pierderilor suferite de partid la alegerile de la mijlocul mandatului.

Aceste probleme afectează ambiţiile lui Obama privind eliminarea armelor nucleare, prezentate într-un discurs susţinut la Praga în 2009, dar şi dorinţa sa de a "reseta" relaţiile dintre Statele Unite şi Rusia.

În absenţa progreselor în Orientul Mijlociu sau a unui compromis al Iranului în ceea ce priveşte programul său nuclear, aceste evoluţii ameninţă să eclipseze realizările preşedintelui american în domeniul politicii externe, susţine cotidianul britanic.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici