Prima pagină » Știri externe » Statele Unite anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Statele Unite anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Administraţia Joseph Biden va furniza Ucrainei asistenţă militară suplimentară, în valoare de 400 de milioane de dolari, anunţă Departamentul Apărării de la Washington, potrivit agenţiei Reuters.
Statele Unite anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Noul plan de asistenţă conţine drone militare de tip Hornet, fabricate de compania FLIR Systems, muniţie pentru sisteme antiaeriene, vehicule blindate şi obuze anti-blindaj.

Planul de asistenţă în materie de securitate este finanţat prin Programul prezidenţial de achiziţii (PDA), care îi permite preşedintelui să transfere echipamente din stocurile SUA fără aprobarea Congresului, în situaţii de urgenţă.

Statele Unite au furnizat Ucrainei asistenţă militară în valoare de peste 43 de miliarde de dolari de când Rusia a lansat invazia militară, în februarie 2022.