- Home
- Externe
- WASHINGTON, (11.06.2014, 20:57)
- Mihai Draghici
Statele Unite sunt pregătite să ofere asistenţă militară Irakului / Marea Britanie nu intenţionează să trimită militari în Irak
Statele Unite sunt pregătite să ofere asistenţă militară Irakului, în contextul intensificării activităţilor insurgente în ultimele zile, anunţă Departamentul de Stat american, citat de AFP.

Statele Unite sunt pregătite să ofere asistenţă militară Irakului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Washingtonul promite să colaboreze cu Guvernul irakian şi cu liderii regionali irakieni pentru a oferi o ripostă unitară la agresiunea organizaţiei Stat Islamic în Irak şi Levant", a declarat Jennifer Psaki, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.
"Organizaţia Stat Islamic în Irak şi Levant este una dintre cele mai periculoase grupări teroriste din lume", a declarat ambasadorul SUA la Bagdad, Stuart Jones.
Grupuri islamiste - printre care Stat Islamic în Irak şi Levant (SIIL) - au ocupat marţi provincia irakiană Ninive, inclusiv oraşul Mosul, precum şi şase districte din regiunea Tikrit.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Cel puţin 37 persoane au murit, iar sute au fost rănite, miercuri, într-o serie de atentate comise la Bagdad, inclusiv la o reuniune a liderilor tribali din Sadr City, în partea de nord-est a capitalei Irakului, anunţă surse din cadrul poliţiei irakiene.
Patruzeci şi opt de persoane sunt sechestrate de insurgenţi islamişti în consulatul Turciei din oraşul irakian Mosul, printre ostatici figurând consulul turc şi copiii acestuia.
Turcia a avertizat că va riposta "foarte dur" în cazul în care vieţile celor 48 de ostatici turci de la Mosul vor fi puse în pericol.
Marea Britanie nu intenţionează să trimită militari în Irak
Marea Britanie nu intenţionează să trimită trupe în Irak, unde insurgenţii au ocupat mai multe oraşe şi avansează spre Bagdad, anunţă ministrul britanic de Externe, William Hague, citat de AFP.
"În acest stadiu, nu avem în vedere o implicare militară britanică", a declarat Hague, conform ITV News.
Întrebat dacă militari britanici vor fi trimişi în Irak, Hague a răspuns: "Nu se pune problema".
"Am lăsat Irakul în mâinile liderilor irakieni aleşi, cu armată, cu servicii de securitate, deci ei trebuie să gestioneze situaţia", a subliniat şeful diplomaţiei britanice.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe