STUDIU: Peste 1.000 de elevi britanici au venit la şcoală cu arme

Aproape 1.000 de elevi britanici au mers la şcoală, începând din 2011, cu arme care le-au fost confiscate, inclusiv pistoale, topoare, puşti cu aer comprimat sau arme albe, arată cifrele oficiale publicate miercuri de presa de la Londra.

Urmărește
69 afișări
Imaginea articolului STUDIU: Peste 1.000 de elevi britanici au venit la şcoală cu arme

STUDIU: Peste 1.000 de elevi britanici au venit la şcoală cu arme (Imagine: AFP/ Mediafax Foto)

Potrivit unui studiu realizat în numeroase unităţi de învăţământ din Marea Britanie, dintre care peste 80 de şcoli primare, în perioada 2011-2013, peste 300 de elevi s-au aflat în posesia unor topoare, lame de ras sau cuţite.

În plus, 36 de elevi care aveau asupra lor pistoale, arme albe, puşti cu aer comprimat, carabine cu alice sau taser (pistol cu şocuri electrice) au fost inculpaţi pentru infracţiuni penale.

Într-un caz, un cuţit a fost găsit asupra unui băiat de opt ani, elev într-o şcoală scoţiană.

Aceste cifre nu reflectă în totalitate situaţia, potrivit autorilor anchetei, în contextul în care 21 dintre cele 52 de forţe de poliţie ale ţării nu şi-au comunicat statisticile.

"Este o nebunie. Copiii se simt atât de ameninţaţi încât ajung să deţină o armă. Cultura fricii trebuie eliminată", a subliniat Patrick Regan, preşedinte al asociaţiei caritabile XLP în favoarea tinerilor.

La rândul său, Guvernul britanic a precizat că le-a oferit profesorilor mai multe drepturi pentru a lupta împotriva acestui fenomen.

"Profesorii pot să îi percheziţioneze pe elevi fără consimţământul acestora, să le confişte obiectul interzis şi să îi scoată din clasă în cazul unui comportament periculos", a subliniat un purtător de cuvânt al Ministerului Educaţiei.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici