Prima pagină » Știri externe » SUA ar putea oferi asistenţă Emiratelor Arabe Unite pentru o intervenţie antiteroristă în Yemen

SUA ar putea oferi asistenţă Emiratelor Arabe Unite pentru o intervenţie antiteroristă în Yemen

Statele Unite analizează posibilitatea de a oferi asistenţă militară Emiratelor Arabe Unite, care intenţionează să lanseze o ofensivă militară în Yemen, împotriva organizaţiei Al-Qaida în Peninsula Arabia, anunţă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
SUA ar putea oferi asistenţă Emiratelor Arabe Unite pentru o intervenţie antiteroristă în Yemen

Emiratele Arabe Unite intenţionează să lanseze o ofensivă militară în Yemen, în contextul în care organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia ocupă regiuni în această ţară.

Conform unor oficiali americani, Statele Unite au primit o solicitare de asistenţă militară din Emiratele Arabe Unite, pentru posibila intervenţie în Yemen.

„Statele Unite analizează această posibilitate”, a declarat, sub protecţia anonimatului, un oficial din cadrul Administraţiei SUA.

Casa Albă şi Pentagonul au refuzat să facă vreun comentariu pe această temă.

Organizaţia Al-Qaida în Peninsula Arabia a înfiinţat un „ministat” în zona Mukalla, în sud-estul Yemenului, au afirmat recent surse citate de site-ul agenţiei Reuters.