Prima pagină » Știri externe » SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia condamnă activităţile israeliene de colonizare

SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia condamnă activităţile israeliene de colonizare

Statele Unite, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia au condamnat vehement, marţi, activităţile israeliene de colonizare în teritoriul palestinian Cisiordania, reafirmând necesitatea relansării procesului de pace israelo-palestinian, cu obiectivul aplicării soluţiei coexistenţei a două state.
SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania şi Italia condamnă activităţile israeliene de colonizare

„Noi, miniştrii de Externe din Franţa, Germania, Italia şi Marea Britanie, împreună cu secretarul de Stat al Statelor Unite suntem profund îngrijoraţi de anunţul Guvernului israelian că va accelera planurile de construire a aproape 10.000 de locuinţe în colonii şi intenţionează să înceapă un proces de normalizare a statutului a nouă colonii care erau până acum considerate ilegale din punctul de vedere al legislaţiei israeliene. Ne opunem puternic acestor acţiuni unilaterale care nu vor servi decât la exacerbarea tensiunilor între israelieni şi palestinieni şi care subminează eforturile de obţinere a unei soluţii negociate pe baza a două state”, arată o Declaraţie comună postată pe site-ul Departamentului de Stat de la Washington şi vizualizată de agenţia MEDIAFAX.

„Susţinem în continuare o pace completă, corectă şi durabilă în Orientul Mijlociu, care trebuie obţinută prin negocieri directe între părţi. Atât israelienii, cât şi palestinienii merită să trăiască în pace şi să se bucure în egală măsură de libertate, securitate şi prosperitate. Reafirmăm angajamentul de a-i ajuta pe israelieni şi pe palestinieni să îndeplinească viziunea unui Israel deplin integrat în Orientul Mijlociu, coexistând cu un stat palestinian suveran şi viabil. Continuăm să monitorizăm atent evoluţiile de pe teren, care au impact asupra viabilităţii soluţiei a două state şi asupra stabilităţii regionale extinse”, subliniază Declaraţia comună.

Guvernul israelian, condus de premierul Benjamin Netanyahu, a aprobat un plan controversat prin care iniţiază procedura de legalizare a statutului a nouă colonii evreieşti din Cisiordania. Tensiunile israelo-palestiniene s-au intensificat în ultimele săptămâni. Şapte israelieni au fost ucişi, iar alţii au fost răniţi, într-un incident armat produs la periferia oraşului Ierusalim, ca reacţie la o operaţiune militară israeliană în Cisiordania, soldată cu moartea a nouă palestinieni, militanţi islamişti şi civili. Anul trecut, peste 170 de palestinieni au fost ucişi în operaţiuni militare israeliene efectuate în teritoriul palestinian Cisiordania sau după ce au încercat să comită atacuri. Alţi cel puţin 38 de palestinieni au fost ucişi anul acesta.