SUA şi Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruşi

SUA au anunţat joi confiscarea a 41 de domenii de internet, despre care se presupune că au fost folosite de agenţi de informaţii ruşi pentru a încerca să obţină acces la calculatoarele şi conturile de e-mail ale angajaţilor Pentagonului şi Departamentului de Stat, relatează AFP.

Urmărește
390 afișări
Imaginea articolului SUA şi Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruşi

SUA şi Microsoft confiscă zeci de domenii online folosite de hackeri ruşi

„Guvernul rus a derulat această schemă pentru a fura informaţii sensibile ale americanilor, folosind conturi de e-mail aparent legitime pentru a păcăli victimele să dezvăluie acreditările de acces”, a declarat procurorul general adjunct Lisa Monaco într-un comunicat.

Conform Departamentului de Justiţie, domeniile au fost utilizate ca parte a „unei campanii de spear-phishing sofisticată, care este în curs de desfăşurare”, condusă de aşa-numitul „Grup Callisto”, o unitate operaţională din cadrul Centrului 18 al Serviciului Federal de Securitate al Rusiei (FSB).

Printre cei vizaţi se numără companii cu sediul în SUA, foşti şi actuali angajaţi ai Departamentului Apărării şi ai Departamentului de Stat, precum şi personal din cadrul Departamentului Energiei.

Departamentul de Justiţie a declarat că Microsoft a intentat simultan o acţiune civilă pentru a confisca 66 de domenii de internet despre care se presupune că au fost utilizate de Grupul Callisto, pe care gigantul american de software îl numeşte „Star Blizzard”.

Microsoft a declarat că Star Blizzard, între ianuarie 2023 şi august 2024, a vizat mai mult de 30 de organizaţii din societatea civilă – jurnalişti, think-tank-uri şi organizaţii neguvernamentale – cu campanii de spear-phishing.

Doi presupuşi membri ai Grupului Callisto au fost puşi sub acuzare de autorităţile americane în decembrie, fiind acuzaţi de piratarea reţelelor de calculatoare din Statele Unite, Marea Britanie, alte ţări membre NATO şi Ucraina. Niciunul dintre ei nu se află în custodia poliţiei, dar se crede că ambii sunt în Rusia.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici