De asemenea, ei au trimis de la Paju, peste frontiera extrem de securizată, ultima graniţă a Războiului Rece, aproximativ 50 de tranzistori miniaturali, DVD-uri şi bancnote americane de un dolar.
„În Coreea de Nord există, în mod clar, o imensă sete de informaţii din exterior”, afirmă Thor Halvorssen, preşedintele ONG-ului american Human Rights Foundation.
Fiecare dintre cele 1.500 de dispozitive pentru stocare de date de tip USB trimise în Coreea de Nord conţine articole în coreeană din enciclopedia Wikipedia.
Deşi nord-coreenii trăiesc în cea mai izolată ţară din lume, aceasta nu este lipsită total de tehnologii ale informaţiei.
O reţea internă de Intranet există din 2012, anumite agenţii guvernamentale au site-uri, iar telefoane mobile au fost introduse în 2008, printr-o societate comună creată împreună cu firma egipteană Orascom.
Dezvoltarea economică este autorizată în Coreea de Nord numai în măsura în care nu ameninţă regimul de tip stalinist, în care puterea este transmisă din tată în fiu de trei generaţii.
Aproximativ 95% din populaţie nu deţine telefoane mobile şi nici acces la Internet.
Însă frontierele nu mai sunt la fel de „ermetice” ca înainte. Telefoane mobile chinezeşti, introduse prin contrabandă, permit efectuarea unor apeluri internaţionale. DVD-uri, cititoare de tip MP3 şi dispozitive USB au fost introduse pe teritoriul ţării, tot în mod fraudulos, reprezintă tot atâtea ferestre deschise spre exterior, în pofida riscurilor asumate.
Această ultimă operaţiune cu baloane a fost efectuată de un grup de refugiaţi nord-coreeni deosebit de activi.
Ea vizează să le „aducă la cunoştinţă nord-coreenilor brutalitatea (liderului lor) Kim Jong-un” şi să îi îndemne să „se revolte şi să pună capăt dictaturii”, a declarat liderul grupului, Park Sang-hak.