Swoboda: Românii să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte

Liderul Grupului Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European afirmă că până la acest moment nu a sesizat nicio încălcare a legislaţiei europene în România, el precizând că este doar treaba românilor să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte.

Urmărește
357 afișări
Imaginea articolului Swoboda: Românii să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte

Swoboda: Românii să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte (Imagine: Stefan Micsik / MediafaxFoto)

Swoboda a afirmat, conform unui comunicat USL, că până la acest moment nu a sesizat nicio încălcare a legislaţiei europene şi, prin urmare, nu vede nicio nevoie de acţiuni în acest sens.

De asemenea, Hannes Swoboda a făcut referire şi la atacurile lansate de membri ai Grupului PPE la adresa României. "Este suprinzător să îi vezi cum se implică în bătălii politice interne tocmai pe cei care au tăcut în cazul Ungariei, unde s-au încălcat legile europene".

Swoboda a susţinut, potrivit USL, că, în ceea ce priveşte procedura de suspendare a preşedintelui României, "este doar treaba românilor să decidă dacă îl mai doresc sau nu pe Traian Băsescu preşedinte".

În acelaşi sens, Hannes Swoboda a mai afirmat că "este surprinzător că mulţi dintre cei care sunt acum vocali faţă de situaţia din România au tăcut atunci când preşedintele Traian Băsescu a schimbat raporturile de forţe în favorea sa pe durata mandatului".

De asemenea, Guy Verhofstadt, preşedintele Grupului ALDE din Parlamentul European, a transmis o scrisoare vicepreşedintelui Comisiei Europene, Viviane Reding, solicitându-i acesteia să prezinte o evaluare obiectivă cu privire la situaţia din România.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici