Încă de la primele ore ale zilei, pe străzi se puteau zări şiruri lungi de oameni la magazinele esenţiale. „Un coşmar”, este impresia împărtăşită de toţi cei aflaţi acolo despre acest 24 februarie, care va rămâne în istorie.
Vestea privind atacurile ruseşti a răspândit panică. Sucursalele băncilor au fost luate cu asalt, la fel ca farmaciile, benzinăriile şi supermarketurile.
Mulţi oameni din Kiev, cei care n-au ales să plece din oraş cu maşinile, şi-au găsit adăpost în staţiile de metrou, pe care autorităţile oraşului le indicaseră drept posibil adăpost antiaerian.
„Încercăm să rămânem calmi şi ne pregătim să-i primim pe cei evacuaţi. Am primit directiva de a primi 3.000 de copii care vin de la orfelinat. Din zona Donbas, presupun. Am golit colegiile, apartamentele studenţeşti, sunt şi spaţii municipale, iar multe familii ne-au contactat pentru a primi copii”, sunt cuvintele adunate de agenţia Ansa de la Tamara Senyushko.
O situaţie dramatică afectează şi spitalele. La Kiev, de exemplu, intervenţiile chirurgicale, chiar şi cele complicate, au fost blocate, iar tratamentele urgente, de radioterapie şi de chimioterapie, au fost şi ele stopate.