Prima pagină » Știri externe » Ted Cruz va anunţa că susţine candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA

Ted Cruz va anunţa că susţine candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA

Senatorul Ted Cruz a decis să susţină candidatura colegului republican Donald Trump pentru funcţia de preşedinte al Statelor Unite, afirmă surse citate de site-ul Politico.com.
Ted Cruz va anunţa că susţine candidatura lui Donald Trump la preşedinţia SUA

Ted Cruz, senator republican reprezentând circumscripţii din statul Texas, a fost adversar al lui Donald Trump în scrutinul pentru desemnarea candidatului Partidului Republican la funcţia de preşedinte al SUA. Până acum, Ted Cruz refuzase să îl susţină pe Donald Trump, îndemnându-şi susţinătorii să voteze „potrivit conştiinţelor”.

Nu este clar dacă Ted Cruz va anunţa pur şi simplu că va vota cu Donald Trump ori dacă va afişa o susţinere deplină pentru candidatul republican la preşedinţie.