Teritoriile care au vrut să fie anexate Rusiei. Cum arată harta lumii, în viziunea celei mai mari ţări din lume

• Osetia de Sud

Osetii, un popor iranian, desprins din triburile sarmate, au migrat spre Kartli, în Georgia de astăzi, începând cu secolul al XVII-lea. După Revoluţia din Octombrie, zona cunoscută astăzi ca Osetia de Sud a fost integrată în Republica Democrată Georgiană, nou formată. După mai multe rebeliuni din partea osetilor, care doreau autonomie, înnăbuşite de autorităţi, Armata Roşie a invadat Georgia, în 1921, a înlăturat conducerea statului şi a înfiinţat Republica Socialistă Sovietică Georgiană şi Oblastul Autonom al Osetiei de Sud, în cadrul acesteia. În 1990, politicienii oseti au cerut să primească statutul de republică autonomă în cadrul URSS, la fel ca Georgia. Refuzul autorităţilor de la Tbilisi a dus la un război între cele două părţi, în 1991-92.

Trupele ruseşti de menţinere a păcii au intervenit, în 1992, şi au rămas cantonate în zonă şi după încheierea conflictului, relatează Huffington Post. În 2008, ca urmare a escaladării tensiunilor şi a unor atacuri din partea separatiştilor oseti, trupele georgiene au lansat o ofensivă militară asupra regiunii. Armata rusă a răspuns invadând Georgia, sub pretextul protejării etnicilor oseti, fapt care a dus la moartea a sute de persoane, majoritatea civili, şi la strămutarea a aproape două sute de mii de oameni. Conflictul, un dezastru din punct de vedere umanitar şi diplomatic, s-a încheiat după cinci zile, sub presiunea internaţională, cu recunoaşterea independeţei Osetiei de Sud de către Moscova.

Statut -  Republică autonomă Osetia de Sud este recunoscută doar de Rusia, Nicaragua, Venezuela şi Nauru, dintre membrii ONU. Abhazia, Nagorno-Karabah şi Transnistria susţin şi ele independenţa oseţilor, însă acestea au, la rândul lor, probleme cu recunoaşterea internaţională.

Citeşte şi: Osetia de Sud vrea să formeze o uniune cu Rusia - preşedinte

• Abhazia

La fel ca şi osetii, abhazii sunt un grup etnic care trăieşte pe teritoriul Georgiei şi care s-a aflat, mai mereu, în conflict cu autorităţile. După Revoluţia din Octombrie, Abhazia a fost integrată în Republica Democrată Georgiană, situaţie care s-a schimbat după invazia rusă, din 1921. Zece ani mai târziu, în 1931, Stalin a decis înfiinţarea Republicii Socialiste Sovietice Abhaze, în cadrul RSS Georgiene, statut pe care şi l-a păstrat până în 1991. Tensiunile etnice au escaladat spre finalul anilor '80, odată cu începerea destrămării URSS. În timp ce georgienii făceau paşi spre obţinerea independeţei, abhazii se împotriveau ideii, temându-se că această situaţie va duce la eliminarea autonomiei de care se bucurau, şi voiau menţinerea Uniunii Sovietice şi schimbarea statutului republicii.

Georgia şi-a obţinut independenţa şi a decis revenirea la Constituţia din 1921, iar abhazii au decis separarea, fapt care a dus la un conflict militar. La fel ca şi în cazul Osetiei de Sud, trupele de menţinere a păcii ruseşti au intervenit şi au rămas în zonă şi după încheierea confruntărilor. În 2008, în timpul războiului ruso-georgian, trupele separatise abhaze au lansat atacuri asupra militarilor georgieni. Sprijinul Moscovei nu a întârziat să apară, 9.000 de soldaţi alăturându-se trupelor deja cantonate în regiune. La fel ca şi în cazul Osetiei de Sud, războiul s-a încheiat la presiunea internaţională, cu recunoaşterea independeţei Abhaziei de către Moscova.

Statut - Abhazia este recunoscută doar de patru state membre ONU, Rusia, Nicaragua, Venezuela şi Nauru. Tuvalu şi Vanuatu au hotărât, iniţial, recunoaşterea republicii, dar şi-au schimbat decizia ulterior. Osetia de Sud, Nagorno-Karabah şi Transnistria susţin şi ele independenţa Abhaziei.

Citeşte şi: Liderul republicii separatiste Abhazia denunţă o lovitură de stat, în urma unor proteste violente

• Transnistria

Transnistria, teritoriul aflat în Republica Moldova de azi, între râul Nistru şi graniţa cu Ucraina, a aparţinut, pe rând, Marelui Ducat al Lituaniei, Principatului Moldovei şi Imperiului Rus şi a devenit o entitate politică autonomă abia în 1924, atunci când, împreună cu o zonă din Ucraina de astăzi, a devenit Republica Autonomă Sovietică Socialistă Moldovenească. După 1940, acestora li s-au adăugat şi Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa, sub controlul României până atunci, formând Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

La sfârşitul anilor '80, pe fondul destrămării iminente a URSS, tensiunile de ordin etnic au escaladat, populaţia de origine română cerând adoptarea alfabetului latin, a tricolorului românesc şi a recunoaşterii identităţii comune a românilor şi a moldovenilor. Locuitorii din Transnistria, majoritar ruşi şi ucraineni doreau separarea de Moldova şi, în 1990, au proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Transnistreană, fapt care a dus la declanşarea unui conflict armat. Separatiştii, sprijiniţi de Armata a XIV-a de gardă sovietică, au reuşit să reziste, obţinând independenţa de facto. Trupele de menţinere a păcii ruseşti nu au părăsit regiunea, nici până în prezent.

Statut -  Deşi trupele ruseşti sunt încă în zonă, ajutând la menţinerea independeţei, şi mai mult de 90% din populaţie doreşte alipirea la Rusia, Transnistria nu este recunoscută oficial de niciun stat membru ONU. Singurele ţări care au decis recunoaşterea Transnistriei sunt Abhazia, Nagorno-Karbah şi Osetia de Sud.

Citeşte şi: Rusia a cerut amânarea negocierilor privind Transnistria până în septembrie

• Nagorno-Karabah

Nagorno-Karabah este o regiune muntoasă aflată în sud-vestul Azerbaidjanului, locuită, în principal, de armeni. Din 1923, autorităţile sovietice au decis înfiinţarea Regiunii Autonome Karabah, în cadrul RSS Azerbaidjane, stârnind nemulţumirea populaţiei şi punând bazele unui conflict etnic, care nu avea să se stingă niciodată. În 1988, armenii au început să organizeze manifestaţii de alipire la RSS Armenească, iar aceasta a votat anexarea regiunii, un an mai târziu. Drept răspuns, RSS Azerbaidjană a decis desfiinţarea Regiunii Autonome Karabah şi preluarea controlului zonei, fapt care a dus la un conflict militar.

Populaţia, susţinută de Armenia, şi autorităţile din Azerbaidjan s-au luptat pentru a decide soarta zonei, iar confruntările au devenit din ce în ce mai violente, pe fondul destramării URSS. Rusia s-a implicat, idirect, în conflict, de partea separatiştilor, susţinând, oficial, Armenia, dar a înarmat ambele părţi şi a sprijinit continuarea ostilităţilor. Un armistiţiu semnat în 1994, sub supravegherea Rusiei, a încheiat, oficial, luptele, deşi conflictul continuă şi în prezent.

Statut - Republica Nagorno-Karabah nu este recunoscută de niciun stat membru ONU, nici măcar de Rusia ori Armenia. Singurele ţări care susţin independenţa zonei sunt Abhazia, Osetia de Sud şi Transnistria.

• Crimeea

Aflată mai multe secole sub influenţa greacă şi romană, peninsula Crimeea a devenit, în 1443, hanat al tătarilor, iar ulterior a intrat sub protectoratul Imperiului Otoman. Anexată de Imperiul rus în 1783, în timpul domniei împărătesei Ecaterina cea Mare, Crimeea a rămas în componenţa Rusiei până în 1954, când a fost transferată Ucrainei de liderul sovietic Nikita Hruşciov. După destrămarea URSS, populaţia a votat alipirea regiunii la Ucraina şi acordarea unui grad de autonomie, deşi procentul scăzut al voturilor pentru, 54%, demonstrează diversitatea etnică din zonă. Tensiunile au fost sporite şi de faptul că baza principală a Flotei Mării Negre ruseşti a rămas la Sevastopol şi după destrămarea URSS.

La începutul acestui an, în timpul crizei din Ucraina, Parlamentul din Crimeea a adoptat o hotărâre prin care declara unilateral independenţa regiunii, menţionând situaţia din Kosovo, ca precedent. Peste doar cinci zile, în cadrul unui referendum, 96.77% dintre votanţi au decis în favoarea independenţei şi a alipirii la Rusia. Ulterior, pe 18 martie, Federaţia Rusă a acordat statutul de subiect federal Republicii Crimeea şi de oraş federal Sevastopolului. Autorităţile de la Moscova au anunţat introducerea rublei ca monedă oficială şi înfiinţarea unui nou minister care să se ocupe cu integrarea noii republici, dar şi că cei care vor să viziteze zona vor avea nevoie de viză pentru Federaţia Rusă. În aprilie 2014, Parlamentul ucrainean a declarat Crimeea şi Sevastopolul ca fiind zone ocupate.

Statut - Crimea nu este recunoscută ca facând parte din Rusia de marea majoritate a statelor membre ONU. La Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, din luna martie, singurele unsprezece state care s-au opus rezoluţiei de invalidare a referendumului şi menţinere a integrităţii teritoriale a Ucrainei au fost Rusia, Armenia, Belarus, Bolivia, Cuba, Coreea de Nord, Nicaragua, Sudan, Siria, Venezuela şi Zimbabwe, în timp ce o sută de state au votat pentru.

Citeşte şi: Merkel şi Putin negociază ÎN SECRET un plan de pace în Ucraina: Crimeea în schimbul gazelor

Citeşte şi: Petro Poroşenko: Crimeea "nu se vinde", deoarece este "pământ ucrainean"

Citeşte şi: Crimeea inaugurează o linie feroviară Simferopol-Moscova, care ocoleşte teritoriul Ucrainei

Citeşte şi: Motivul pentru care Vladimir Putin a anexat Crimeea: Rusia nu putea permite ca Peninsula să devină parte a NATO