Testament cu surprize (ne)plăcute. Moştenire de 5 milioane euro, lăsată săracilor de o dentistă

  • O dentistă din Italia ieşită la pensie a lăsat moştenire 5 milioane de euro unor organizaţii caritabile.
  • Din testament au fost excluse rudele.
Urmărește
1421 afișări
Imaginea articolului Testament cu surprize (ne)plăcute. Moştenire de 5 milioane euro, lăsată săracilor de o dentistă

Dentista avea o avere colosală

Dentista pensionară din Genova, Angela Torelli, care a murit la vârsta de 91 de ani, a lăsat aproape 5 milioane de euro în scopuri caritabile: aproximativ 2,5 milioane pentru Lega del Filo d'Oro, 1,5 milioane pentru genovezii nevoiaşi, prin Surorile Congregaţiei „Surorile Săracilor” şi o casă pentru Asociaţia Italiană de Cercetare a Cancerului, scrie La Stampa.

Au fost însă excluse din testament rudele femeii, care au încercat anul trecut să o interneze într-un centru pentru îngrijire.

„Mărturisesc că nu pot ierta hărţuirea suferită de mine şi de soţul meu din partea rudelor cumnatului meu. Sper că Bunul Dumnezeu nu va voi să mă pedepsească pentru asta”, a scris dr. Torelli în testament.

Din testament nu lipseşte asistenta fostei dentiste, iar soţului ei i-a rămas o casă din Prato Nevoso. Câte 20.000 de euro vor ajunge la femeia de serviciu şi la administratorul care se ocupa de gestionarea proprietăţilor familiei.

În februarie, tot la Genova, o profesoară ieşită la pensie a lăsat moştenire 25 de milioane de euro pentru 16 instituţii, printre care spitale şi organizaţii de caritate, dar şi persoane fizice. Edmonda Marisa Cavanna nu a uitat nici de femeia care a asistat-o ​​în ultimele luni de viaţă, căreia i-a lăsat 3,7 milioane de euro.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici