- Home
- Externe
- CHICAGO, (18.11.2013, 06:45)
- Valentin Vidu - Mediafax
TORNADE şi furtuni în SUA: Cinci persoane au murit şi alte zeci au fost rănite
Cinci persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite duminică în urma unor furtuni violente şi tornade puternice care au produs pagube importante în Midwest, în Statele Unite, potrivit unor oficiali care au anunţat că bilanţul va creşte.
Urmărește
726 afișări
Cinci morţi şi zeci de răniţi în SUA, în urma unor tornade şi furtuni
Traficul aerian a fost întrerupt, iar zeci de mii de gospodării au fost private de electricitate de rafale violente de vânt care au răsturnat maşini, au scos arbori din rădăcini şi au culcat la pământ linii de înaltă tensiune. Părţi importante din oraşul Washington, din statul Illinois, au fost distruse.
Preşedintele Barack Obama a fost informat despre situaţie şi va fi ţinut la curent, a anunţat Casa Albă.
Cel puţin cinci persoane au fost ucise, inclusiv două în sudul extrem al statului Illinois, şi una la Washington, a declarat pentru CNN Jonathon Monken, directorul Agenţiei pentru Gestionarea Situaţiilor de Urgenţă din acest stat, avertizând că bilanţul va creşte "în mod considerabil".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Cel puţin două victime au fost ucise în orăşelul New Minden, a declarat pentru AFP Mark Styninger, coronerul comitatului Washington.
Joseph Hoy (80 de ani) a murit la fermă, iar sora sa Frances (78 ani) a decedat la spital.
"Totul s-a întâmplar repede", a declarat Mark Styninger, care locuieşte la aproximativ trei kilometri de ferma familiei Hoy.
În plus, cel puţin 37 de persoane au fost rănite, inclusiv şapte grav, potrivit postului de televiziune News 25, afiliat NBC.
Potrivit lui Jonathon Monken, aproximativ 70 de case au fost complet distruse în două zone, iar alte câteva sute au fost avariate. Patru refugii au fost deschise de Crucea Roşie în zonele sinistrate.
Liga naţională de fotbal american a fost nevoită să întrerupă un meci, la Chicago, între Chicago Bears şi Baltimore Ravens, care a fost reluat după două ore. Spectatorii au fost invitaţi să părăsească gardenele şi să se adăpostească în interiorul stadionului.
În Indiana, presa locală a anunţat pagube la imobile comerciale în oraşele Lebanon şi Kokomo.
Potrivit furnizorului de electricitate Duke Energy, peste 64.600 de case sunt private de curent. În zona capitalei statului, Indianapolis, firma Indianapolis Power & Light a anunţat că aproape 16.000 de locuinţe sunt private de energie.
"Distrugere absolută", scria pe Twitter Alexandra Sutter, reporter la WMBD31 news, descriind scena.
Serviciul naţional de meteorologie a avertizat cu privire la o "situaţie potenţial foarte periculoasă", cu tornade, rafale de vânt violente şi previziuni importante de grindină pentru zonele Ohio, valea medie a Mississippi şi sudul regiunii Marilor Lacuri pe timpul nopţii de duminică spre luni.
Pe Aeroportul Internaţional Chicago O'Hare, unul dintre cele mai importante din Statele Unite, o parte a zborurilor prezenta întârzieri de aproximativ două ore şi jumătate din cauza furtunii. Zborurile au fost suspendate pe aeroportul metropolitan de la Detroit.
Citește pe alephnews.ro: STUDIU. În lipsă de afecțiune, oamenii dezvoltă sentimente față de sistemele de Inteligență Artificială
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Proiectul Stargate va revoluționa infrastructura A.I. Cât au investit giganții din industrie și cum vede Trump inițiativa
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Orașul din România în care va ninge 3 zile neîncetat, începând chiar de astăzi. Prognoza meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe