- Home
- Externe
- LILLE, (17.01.2015, 15:45)
- Valentin Vidu - Mediafax
Trafic suspendat în Tunelul de sub Canalul Mânecii, în urma unui "incident". Traficul urmează să fie reluat duminică dimineaţa
Traficul a fost întrerupt sâmbătă, după un "incident" în Tunelul de sub Canalul Mânecii, fiind detectat fum într-unul dintre tuneluri, au anunţat societăţile Eurotunnel şi Eurostar pe Internet.
Urmărește
793 afișări
Trafic suspendat în Tunelul de sub Canalul Mânecii, în urma unui "incident" (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Un "mic focar" de incendiu detectat sâmbătă într-unul dintre cele două tuneluri de sub Canalul Mânecii este pe punctul de a fi stins, iar traficul feroviar între Londra şi continent, întrerupt sâmbătă în miezul zilei, urmează să fie reluat duminică dimineaţa, a anunţat directorul general al Eurostar, relatează AFP.
Incendiul, care a izbucnit într-"unul sau două camioane" transportate cu o garnitură prin tunelul de nord, era "controlat" la ora 17.30 GMT (19.30, ora României) şi se afla pe punctul de a fi stins, potrivit unor surse concordante.
Compania feroviară se aşteaptă la redeschiderea unuia dintre tuneluri chiar de sâmbătă seara, dar circulaţia trenurilor se va relua abia duminică dimineaţa, a precizat pentru AFP Nicolas Petrovic, directorul general al Eurostar.
Total oprit de la mijlocul zilei, traficul urmează să fie reluat sâmbătă "seara" pe ambele sensuri, în tunelul de sud, care nu a fost afectat de incident, a declarat anterior o purtătoare de cuvânt a Eurotunnel.
"Era mult fum", a povestit Denis Gaudin, subprefectul din Calais (nord-vest), care s-a dus la faţa locului pentru a conduce operaţiunile de salvare.
"La această oră, incendiul este controlat, el este pe punctul de a fi stins", a spus oficialul. "Nu se cunoaşte amploarea pagubelor", a adăugat subprefectul, dând asigurări că "acesta nu este un incendiu major".
Eurotunnel a anunţat iniţial doar o degajare de fum, care a declanşat detetectorii din tunel şi sistemul de alertă.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Povestea omului care după ce a preluat afacerea familiei ce avea probleme uriaşe a decis să folosească ultimii bani pentru a cumpăra ceva ce nimieni nu voia. Unde a ajuns el acum?
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cât a plătit Mohamed pentru 2 prăjituri, 2 dobrogene și 2 ceaiuri la brutăria deținută de Dragoș Bucur și Dana Nălbaru
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o singură felie de pizza în Aeroportul Otopeni acum, în 2025. Românii au crezut că este o eroare
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1066. Ucraina modifică sistemul de recrutare pentru a atrage tinerii între 18 şi 25 de ani / Explozii la Kiev în timpul unui raid aerian / Incendiu la o rafinărie de petrol din regiunea Ryazan din Rusia / Coreea de Sud suspectează trimiterea de noi trupe nord-coreene în Rusia / Putin e pregătit să discute cu Trump
-
ieri, 22:53
Incendiu puternic în Crevedia. Autorităţile au emis mesaj Ro-Alert