Trei soldaţi NATO au fost ucişi de un membru al forţelor armate afgane

Trei soldaţi ai forţei internaţionale a NATO în Afganistan au fost ucişi miercuri în provincia Oruzgan, în sudul ţării, în cadrul unui nou atac al unui bărbat ce purta uniforma armatei afgane, a declarat pentru AFP un responsabil american al Apărării.

Urmărește
613 afișări
Imaginea articolului Trei soldaţi NATO au fost ucişi de un membru al forţelor armate afgane

Trei soldaţi NATO au fost ucişi de un membru al forţelor armate afgane (Imagine: AFP / MediafaxFoto)

Aflat sub anonimat, acest responsabil a precizat că victimele nu erau "americani", însă nu a dat detalii despre circumstanţele acestui nou "atac din interior", aflat în creştere accentuată de la începutul anului.

"Un individ purtând uniforma Armatei naţionale afgane şi-a îndreptat arma împotriva membrilor Forţei internaţionale de securitate şi asistenţă (Isaf) şi a ucis trei dintre ei", a transmis la rândul său Isaf într-un comunicat.

Incidentul care s-a produs miercuri seară este obiectul unei anchete, precizează Isaf care a lăsat în seama statelor de origine publicarea naţionalităţii victimelor.

Forţele americane şi majoritatea contingentului australian (aproximativ 1.500 de oameni) sunt staţionaţi în provincia Oruzgan, situată la nord de Kandahar.

Acest atac ridică la 45 numărul soldaţilor NATO ucişi în cursul acestui an de către soldaţi sau poliţişti ai forţelor afgane, adică 14 la sută din pierderile totale ale Isaf. Doar în luna august, 15 soldaţi şi-au pierdut viaţa.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici