Markus Reichel, în vârstă de 32 de ani, a fost de asemenea găsit vinovat pentru „nerespectarea secretului informaţiilor” şi „corupţie” de către Curtea regională din Munchen, care a stabilit pentru acesta o pedeapsă inferioară celei de zece ani de închisoare, solicitate de Parchet.
El a recunoscut în faţa magistraţilor, potrivit Daily Mail, acuzaţiile care i-au fost aduse, mărturisind că a acceptat să lucreze şi pentru alte servicii secrete pentru că se plictisea la birou.
„La BND (serviciile germane de informaţii externe) nu mă credeau capabil de nimic. La CIA, era altceva: acolo, puteam aduce dovezi”, a explicat el la jumătatea lunii noiembrie, când i s-a deschis un proces.
Bărbatul era angajat la BND din decembrie 2007 şi primea un salariu de 1.200 de euro pe lună. Acesta ar fi transmis între mai 2008 şi jumătatea anului 2014 peste 200 de documente către CIA şi ar fi primit în schimb, cel puţin 95.000 de euro, cash, în Austria.
Documentele transmise CIA cuprindeau informaţii despre activităţile BND şi identitatea membrilor personalului însărcinat cu arhivele, secţie unde acesta işi desfăşura activitatea.
El a fost de asemenea acuzat că a transmis, în 2014, trei documente Consulatului Rusiei la Munchen, destinate unui serviciu de informaţii rusesc.
Arestarea sa, care a avut loc pe data de 2 iulie 2014, a survenit în contextul scandalului din Germania privind interceptarea telefonului mobil al cancelarului Angela Merkel de către serviciile americane. La scurt timp după aceea, Berlinul l-a expulzat pe şeful şefului serviciilor secrete americane pentru Germania.