Declarația lui Trump vine ce Vladimir Putin și Narendra Modi s-au întâlnit cu președintele chinez Xi Jinping, exprimându-și iritarea față de New Delhi și Moscova, în timp ce Beijingul promovează o nouă ordine mondială, scrie Reuters.
„Se pare că am pierdut India și Rusia în bezna cea mai adâncă a Chinei. Să aibă împreună un viitor lung și prosper”, a scris Trump într-o postare pe Truth Social, alături de o fotografie cu cei trei lideri împreună la summitul din China.
Întrebat despre postarea lui Trump, Ministerul de Externe al Indiei a transmis jurnaliștilor la New Delhi că nu are niciun comentariu.
Xi Jinping a găzduit peste 20 de lideri ai unor țări non-occidentale la summitul Organizației de Cooperare de la Shanghai, desfășurat în orașul-port chinez Tianjin, printre participanți numărându-se președintele rus Vladimir Putin și premierul indian Narendra Modi.
Relațiile SUA-India s-au răcit de când Trump s-a întors la Casa Albă, pe fondul tensiunilor comerciale. În această săptămână, Trump a spus că este „foarte dezamăgit” de Putin, dar că nu este îngrijorat de apropierea tot mai mare dintre Rusia și China.
Trump s-a arătat frustrat de incapacitatea sa de a convinge Rusia și Ucraina să ajungă la un acord de încetare a războiului.
El le-a spus jurnaliștilor joi seara, la Casa Albă, că plănuiește să discute în curând cu Putin.