UPDATE: Donald Trump a confirmat că întâlnirea sa față în față cu Vladimir Putin va avea loc în statul american Alaska, vinerea viitoare.
„Mult așteptata întâlnire dintre mine, în calitate de președinte al Statelor Unite ale Americii, și președintele Vladimir Putin al Rusiei va avea loc vinerea viitoare, 15 august 2025, în Marele Stat Alaska. Detalii suplimentare vor urma”, a scris Donald Trump.
UPDATE: Trump anunță că negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia vor include „anumite schimburi de teritorii”
ȘTIREA INIȚIALĂ: Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că urmează să se întâlnească „foarte curând” cu liderul rus Vladimir Putin cu scopul de a negocia o potențială încheiere a Războiului din Ucraina, relatează CNN.
Președintele de la Casa Albă a declarat „Mă voi întâlni foarte curând cu președintele Putin. Ar fi fost mai devreme, dar cred că există măsuri de securitate pe care, din păcate, oamenii trebuie să le ia”, adăugând că și Putin este deschis la o întâlnire.
Conform surselor citate de CNN, Statele Unite și Rusia lucrează la un acord care să pună capăt conflictului militar din Ucraina, acord ce ar putea să consfințească ocuparea unor teritorii din Ucraina de către Rusia.
Declarațiile vin după ce, la începutul săptămânii, Trump amenințase cu sancțiuni suplimentare împotriva Rusiei dacă Putin nu oprește agresiunile până vineri. „Va depinde de Putin dacă termenul limită de vineri s-ar respecta”, a anunțat Trump.
„Intuiția îmi spune că avem o șansă reală (N.R. de a ajunge la pace)”, a adăugat liderul de la Washington.