Trump e obez şi se află într-o grupă de mare risc la COVID-19. Cine spune asta

  • Preşedintele SUA este în vârstă şi are probleme de greutate, spune Nanci Pelosi
  • De aceea, nu ar trebui să ia hidroxiclorochină
Urmărește
1193 afișări
Imaginea articolului Trump e obez şi se află într-o grupă de mare risc la COVID-19. Cine spune asta

Trump e obez şi se află într-o grupă de mare risc la COVID-19. Cine spune asta

Nanci Pelosi, şefa Camerei Reprezentanţilor, s-a declarat îngrijorată după ce Trump a anunţat luni că ia hidroxiclorochină şi a spus că preşedintele SUA nu ar trebui să facă acest lucru, din cauza vârstei şi problemelor de greutate pe care le are. 
 
„Este preşedintele SUA şi aş prefera să nu ia un medicament ce nu a fost aprobat de oamenii de ştiinţă”, a declarat Pelosi într-un interviu acordat CNN, şi a adăugat „mai ales că se află într-o anumită grupă de vârstă şi de greutate, denumită obezitate morbidă. Aşa că nu cred că e o idee bună”, a mai spus Pelosi. 
 
Luni, Donald Trump a anunţat că ia hidrohiclorochină, pentru a preîntâmpina o infecţie cu coronavirus. 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici