Trump susţine că tarifele determină companiile să plece din China, un acord nu poate fi 50-50/ Preşedintele SUA: Beijingul vrea să „preia controlul lumii”

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că tarifele aplicate produselor din China determină companiile să-şi mute producţia către Vietnam şi alte ţări asiatice, adăugând că o înţelegere cu China nu ar putea aduce beneficii egale celor două state, ci trebuie să favorizeze SUA, informează Reuters.

Urmărește
1857 afișări
Imaginea articolului Trump susţine că tarifele determină companiile să plece din China, un acord nu poate fi 50-50/ Preşedintele SUA: Beijingul vrea să „preia controlul lumii”

Trump susţine că tarifele determină companiile să plece din China, un acord nu poate fi 50-50/ Preşedintele SUA: Beijingul vrea să „preia controlul lumii”

Într-un interviu acordat de către Trump unui post de televiziune din SUA, acesta a susţinut că Statele Unite şi China „au avut o afacere foarte puternică, iar China a decis să schimbe acest lucru, motiv pentru care s-a recurs la aplicarea tarifelor”.

Între cele două state nu au mai fost programate alte negocieri comerciale de la ultima rundă încheiată pe 10 mai, zi în care Trump a majorat rata de tarifare pentru produsele din China cu 10%, la 200 de miliarde de dolari. Mişcarea a apărut ca răspuns la încercările Chinei de a modifica o înţelegere despre care oficialii americani au spus că a fost, în mare parte, acceptată de către ambele părţi.

Preşedintele SUA a afirmat, în cadrul aceluiaşi interviu, că „ar fi fericit să păstreze tarifele asupra produselor chinezeşti”, Statele Unite câştigând cel puţin 100 de miliarde de dolari în urma acestora, adăugând însă că se aşteapta la o dorinţă din partea Chinei de a încheia o înţelegere, „ţara fiind total ucisă de aceste tarife”.

Donald Trump a afirmat, de asemenea, că înaintea ultimei runde de negocieri i-a atras atenţia secretarului general al Partidului Comunist Chinez, Xi Jinping, asupra faptului că o înţelegere între cele două state nu ar putea fi „50-50”, trebuind să favorizeze SUA, având în vedere istoria practicilor comerciale ale Chinei.

Trump a mai declarat că Joe Biden, candidatul democrat la funcţia de preşedinte şi fostul vicepreşedinte al SUA, ar trebui să fie cercetat în legătură cu afirmaţia unui autor conservator potrivit căreia fiul lui Biden, Hunter Biden, a profitat de poziţia tatălui său pentru a semna un contract de afaceri lucrativ cu Banca Chineză. Afirmaţia a fost făcută în cartea lui Peter Schweizer, publicată în anul 2018, „Secret Empires”.

Întrebat dacă acest lucru ar trebui într-adevăr investigat, Trump a răspuns: „100%. Este o ruşine, iar Joe Biden susţine că China nu este un rival al nostru. China este un rival masiv, vrea să preia controlul lumii”, a conchis acesta.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici