- Home
- Externe
- ATENA, (04.10.2015, 14:59)
- Mihai Draghici
Tsipras promite aplicarea reformelor, sub pretextul restructurării datoriei şi relansării economiei
Premierul de extremă-stânga al Greciei, Alexis Tsipras, s-a angajat să implementeze cât mai rapid măsurile solicitate de creditorii internaţionali, pentru a putea negocia restructurarea datoriei suverane, a recăpăta acces la pieţele financiare şi a scoate ţara de sub monitorizarea internaţională.
Urmărește
815 afișări
Tsipras promite aplicarea reformelor, sub pretextul restructurării datoriei şi relansării economiei (Imagine: Hepta/Mediafax Foto)
În cadrul acordului cu Grupul Bruxelles (Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Mecanismul European de Stabilitate), Grecia urmează să primească un credit de încă 86 de miliarde de euro, conform noului program de asistenţă financiară. În schimbul împrumutului, Guvernul Alexis Tsipras, reinstalat în funcţie după recentul scrutin parlamentar, trebuie să aplice reforme fiscale, în domeniul pensiilor, sănătăţii, în sectorul financiar şi în administraţia publică.
"Implementarea reformelor nu va fi uşoară. Dar suntem obligaţi să luăm aceste decizii chiar dacă nu ne plac. Reformele sunt necesare pentru a scoate Grecia de sub sistemul de supraveghere şi pentru a începe imediat negocierile în sensul restructurării datoriei suverane", afirmă Tsipras, potrivit site-ului agenţiei Reuters.
"Principalul nostru obiectiv este să ieşim de sub sistemul de monitorizare şi să obţinem acces la pieţele financiare. O condiţie necesară este şi să relansăm creşterea economică", susţine Tsipras.
ULTIMELE ȘTIRI
-
FCSB vs Manchester United. Fanii englezi fac spectacol în Centrul Vechi. Angajaţii localurilor surprinşi de modul în care englezii golesc halbă după halbă
-
Guvernul Ciolacu 2 a prezentat bugetul pentru 2025. Estimare: Salariile vor creşte peste rata inflaţiei şi PIB se va majora cu 2,5% / Ţinta de deficit de 7% din PIB
-
Banca Centrală Europeană avertizează cu privire la „vânturile potrivnice” care afectează economia. BCE a redus rata dobânzii sale de referinţă
Politicianul de extremă-stânga şi-a schimbat radical poziţia imediat după referendumul din iulie, prin care au fost respinse măsurile de austeritate. Tsipras a acceptat planul de reforme propus de creditori, iar acum, după câştigarea alegerilor, promite că le va aplica în totalitate.
"Trebuie să ne asigurăm că erorile făcute în trecut nu vor fi repetate", a spus Tsipras, referindu-se la primul mandat de prim-ministru, care a durat şapte luni.
Grecia are o datorie totală de peste 320 de miliarde de euro, dintre care 65% către ţări din zona euro şi către FMI, iar 8,7% către Banca Centrală Europeană (BCE). Începând de la 1 iulie Grecia este, tehnic, în incapacitate de plăţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește și: Tsipras cere miniştrilor să lase apariţiile la televizor şi să se concentreze pe reforme
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Fericirea bate la ușă pentru aceste ZODII, de la 1 februarie 2025. Li se deschide calea spre succes
GANDUL.RO
PPC, informare pentru clienți privind finalul plafonării la energie electrică din 1 aprilie! Cât vor plăti românii la curent
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe