Valul tsunami provocat de Vulcanul Anak Krakatoa a lovit insulele indoneziene Java şi Sumatra în zona Strâmtorii Sunda.
Peste 16.000 de persoane au fost evacuate, au transmis reprezentanţii Agenţiei de Gestionare a Dezastrelor din Indonezia.
Autorităţile continuă căutările pentru găsirea supravieţuitorilor şi pentru recuperarea cadavrelor.
Valul a lovit regiunile indoneziene Pandeglang, Lampung şi Serang. Printre zonele afectate se numără staţiunea Tanjung Lesung, situată în Java.
Autorităţile au avertizat locuitorii zonei să fie precauţi şi să stea departe de zonele de coastă, deoarece există pericolul producerii unui nou tsunami.