Turcia avertizează Grecia privind extinderea apelor teritoriale

  • Ministrul turc de externe a avertizat Grecia sâmbătă împotriva dublării apelor sale teritoriale
  • „Acest lucru ar putea cauza război", a declarat Mevlut Cavusoglu pentru canalul de ştiri A Haber.
  • Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că guvernul intenţionează să depună un proiect de lege pentru dublarea apelor teritoriale ale Greciei în Marea Ionică
  • Grecii ar intenţiona să se extindă şi în alte zone, cum ar fi Marea Egee unde se lovesc de Turcia.
Urmărește
6331 afișări
Imaginea articolului Turcia avertizează Grecia privind extinderea apelor teritoriale

Turcia avertizează Grecia privind dublarea apelor teritoriale

Ministrul turc de externe a avertizat Grecia, sâmbătă, împotriva extinderii apelor sale teritoriale de la 6 la 12 mile marine. Cavusoglu îi avertizează pe greci să nu facă şi în Marea Egee acelaşi lucru ca în Marea Ionică.

"Grecia face ce doreşte acolo unde are dreptul să facă asta. Nu avem nimic cu asta. Totuşi, nu îşi pot extinde graniţele pana la 12 mile în Marea Egee”", a declarat Mevlut Cavusoglu pentru canalul de ştiri A Haber.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat că guvernul intenţionează să depună un proiect de lege pentru extinderii apelor teritoriale ale Greciei în Marea Ionică, a raportat cotidianul grec Ekathimerini.

În viitor, Grecia ar putea extinde şi apele teritoriale în alte zone maritime, a adăugat el.

Referindu-se la sprijinul Franţei pentru Grecia în estul Mediteranei, Cavusoglu a spus că Franţa joacă pentru conducerea Europei. "Franţa vrea să creeze o forţă de securitate a UE împotriva NATO. NATO este unul dintre obiectivele actualei escaladări."

Grecia a încheiat anterior acorduri cu Egiptul, Israelul şi Ciprul grec. Acestea sunt mişcări politice împotriva Turciei, dar nu sunt fezabile, a menţionat el despre recentul acord maritim dintre Grecia şi Egipt.

"Acesta este platoul nostru continental, iar aprobarea ambelor state [Grecia-Egipt] la acord nu ar schimba prea mult pentru noi", a adăugat el.

Grecia a contestat explorarea energetică actuală a Turciei în estul Mediteranei.

Turcia - ţara cu cea mai lungă coastă de pe Marea Mediterană - a trimis nave de foraj pentru explorarea energiei pe platforma continentală, spunând că Turcia şi Republica Turcă a Ciprului de Nord (TRNC) au drepturi în regiune.

Dialogul pentru partajarea echitabilă a acestor resurse va fi un câştig pentru toate părţile, spun oficialii turci.

De asemenea, Turcia a criticat Atena pentru că a solicitat sprijinul UE pentru blocarea explorării energetice legitime a Ankarei.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici