„Au început consultările cu Marea Britanie. Obiectivul nostru este de a obţine primele acorduri până la sfârşitul anului”, a declarat Andrii Iermak, şeful Cancelariei prezidenţiale din Ucraina.
În iulie, Administraţia Volodimir Zelenski anunţase intenţia de a iniţia negocieri cu Statele Unite pentru obţinerea de garanţii de securitate.
Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a anunţat la începutul lunii iulie, în contextul summitului NATO, acţiuni pentru susţinerea Ucrainei la nivel militar şi financiar, precum şi negocieri în sensul unor „angajamente de securitate” pe termen lung.
Administraţia de la Moscova a avertizat deja că nu trebuie încălcat principiul „indivizibilităţii” securităţii internaţionale, subliniind că eventualele garanţii de securitate nu trebuie să afecteze Rusia. „În caz contrar, suntem convinşi că o astfel de situaţie va conduce la înrăutăţirea în continuare a situaţiei de securitate pe continentul european”, a declarat la sfâritul lunii iulie Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.