Ucraina dă cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului

Dronele ucrainene au atacat Rusia în timpul nopţii, distrugând avioane militare şi perturbând traficul aerian, au declarat oficialii ruşi miercuri dimineaţă, la câteva ore după slujba de înmormântare a liderului mercenar rus Evgheni Prigojin.

Urmărește
2065 afișări
Imaginea articolului Ucraina dă cel mai mare atac cu drone de la începutul războiului

Sursa foto: MediafaxFoto

Dronele ucrainene au vizat şase regiuni ruseşti în cel mai mare atac coordonat cu drone de la începutul războiului, scrie Sky News.

În Pskov, unde patru avioane militare au fost avariate, guvernatorul regional Mihail Vedernikov a anulat toate zborurile până când daunele vor putea fi evaluate.

Rapoarte media neconfirmate au afirmat că între 10 şi 20 de drone ar fi putut ataca aeroportul.

Alte drone au fost doborâte deasupra Oriol, Briansk, Riazan, Kaluga şi a regiunii Moscovei, potrivit Ministerului Apărării.

Cel mai important atac pare să fi fost la Pskov, la aproximativ 660 km nord de frontiera ucraineană, în apropiere de graniţele cu Estonia şi Letonia, unde oficialii ruşi au declarat că patru avioane militare de transport Il-76 au fost avariate, relatează Reuters.

Agenţia de ştiri Tass, care citează serviciile de urgenţă, a declarat că patru avioane de transport Il-76, de mult timp „calul de bătaie” al armatei ruse, au fost avariate la aerodromul militar.

Oficiali militari şi din domeniul apărării din Rusia au declarat că trei drone ucrainene au fost doborâte deasupra regiunii sudice Briansk, una deasupra regiunii centrale Orlov şi una deasupra regiunii Riazan, la sud de Moscova. Spaţiul aerian din jurul aeroportului Vnukovo din Moscova a fost închis pentru scurt timp, a relatat Tass.

Un avion rusesc a distrus, de asemenea, patru ambarcaţiuni ucrainene de atac rapid care transportau până la 50 de paraşutişti într-o operaţiune în Marea Neagră, a precizat armata.

Reuters nu a reuşit să verifice în mod independent aceste rapoarte şi nu a existat niciun comentariu imediat din partea Ucrainei.

Atacurile cu drone au avut loc în timp ce secretarul de stat american Antony Blinken a anunţat un nou pachet de asistenţă militară pentru a ajuta Ucraina.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici