Ucrainenii pregătesc evacuarea unui oraş: locuitorii au o săptămână, cel mult două pentru a pleca

  • Autorităţile ucrainene pregătesc evacuarea unui oraş din regiunea Doneţk.
  • Locuitorii au doar o săptămână, cel mult două pentru a pleca din casele lor, a transmis un oficial.
  • Evacuarea se face deoarece ruşii se apropie de oraş.
Urmărește
2796 afișări
Imaginea articolului Ucrainenii pregătesc evacuarea unui oraş: locuitorii au o săptămână, cel mult două pentru a pleca

Imagine cu caracter ilustrativ

Autorităţile ucrainene au emis un ordin de evacuare obligatoriu pentru familiile cu copii din oraşul Pokrovsk din regiunea Doneţk din estul Ucrainei, potrivit Sky News. Vadym Filashkin, şeful administraţiei regionale Doneţk, a declarat că a fost luată o decizie de „evacuare forţată a copiilor” împreună cu părinţii sau tutorii lor, după o întâlnire de urgenţă a autorităţilor.

„Atunci când oraşele noastre se află în raza de acţiune a oricărei arme inamice, decizia de a evacua este necesară şi inevitabilă”, a transmis el pe Telegram.

Serhiy Dobriak, şeful administraţiei militare a lui Pokrovsk, a spus că locuitorii ar trebui să plece cât de repede pot. Au „o săptămână sau două, nu mai mult”, a spus el pentru Serviciul ucrainean al Radio Liberty.

El a mai spus că autorităţile au capacitatea de a evacua cel puţin 1.000 de persoane pe zi.

Trupele ruse încearcă de câteva luni să ajungă la Pokrovsk, un punct cheie în zona de conflict. Capturarea oraşului ar compromite apărarea şi rutele de aprovizionare ale Kievului şi ar plasa Rusia mai aproape de scopul declarat de a captura întreaga regiune Doneţk.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici