Prima pagină » Știri externe » UE afirmă că punerea în aplicare la timp a acordului cu Iranul este crucială

UE afirmă că punerea în aplicare la timp a acordului cu Iranul este crucială

Preşedintele Uniunii Europene (UE) Herman Van Rompuy a salutat duminică "curajul" dovedit de Iran şi marile puteri pentru limitarea programului nuclear iranian, dar a subliniat că importantă este punerea lui în aplicare "la timp".
UE afirmă că punerea în aplicare la timp a acordului cu Iranul este crucială

Acum este crucial să se asigure punerea în aplicare la timp a acordului şi să se continue efortul, pe baza încrederii deja construite, către o soluţionare definitivă a acestei probleme„, a apreciat Van Rompuy.

După cinci zile de negocieri dure, marile puteri şi Iranul au anunţat că au ajuns la un acord potrivit căruia Republica islamică acceptă să îşi limiteze programul nuclear în schimbul unei relaxări a sancţiunilor economice, deschizând calea unor noi negocieri asupra fondului problemei în următoarele şase luni.