„Uniunea Europeană urmăreşte atent şi cu preocupare evoluţiile asociate reformelor judiciare din Israel. Relaţiile UE-Israel se bazează pe valori comune, printre care se numără separaţia puterilor în stat şi normele statului de drept, iar justiţia independentă este un element esenţial pentru asigurarea unui sistem eficient de verificări şi echilibru. Chiar dacă aranjamentele specifice din reforma judiciară şi amploarea acestora trebuie decise de israelieni, este important ca valorile centrale pe care este bazat parteneriatul nostru să fie menţinute”, anunţă Serviciul European de Acţiune Externă (EEAS), conform unui comunicat postat pe site-ul propriu şi vizualizat de agenţia MEDIAFAX.
Uniunea Europeană îndeamnă Guvernul Benjamin Netanyahu să încerce să obţină „un larg consens” şi să aplice un proces „integrant”. „Este important să fie obţinut un compromis care să fie acceptabil de către cetăţenii israelieni şi de partidele politice. Dezbaterile în curs şi manifestaţiile sunt un semnal că o parte considerabilă a populaţiei israeliene este preocupată de reforme şi că Israelul este o democraţie vibrantă”, subliniază Serviciul European de Acţiune Externă.
Parlamentul Israelului a aprobat un proiect de lege prin care limitează prerogativele sistemului judiciar de examinare a activităţilor guvernamentale, pe fondul protestelor masive din ultimele luni. Noua lege prevede încetarea analizării de către instanţe judiciare a unor decizii cu caracter administrativ aprobate de funcţionari guvernamentali. Iniţiativa a fost criticată intens de partidele de opoziţie, precum şi de parteneri internaţionali, precum Statele Unite şi Marea Britanie.
Curtea Supremă de Justiţie din Israel urmează să analizeze mai multe moţiuni prin care este contestată noua lege. În plus, pe fondul intensificării disputelor politice, Curtea Supremă de Justiţie va examina o moţiune depusă de un grup civic prin care este solicitată demiterea premierului Benjamin Netanyahu din cauza unui presupus caz de conflict de interese. Organizaţia Fortăreaţa Democraţiei argumentează că Netanyahu este în situaţie de conflict de interese, întrucât modifică normele judiciare deşi este vizat de procese penale pentru corupţie.